OPINII 19 februarie 2021

EDITORIAL. Ţăranul român, schimbările climatice şi „greaua moştenire” din permafrost

de Dumitru Manolăchescu | 831 vizualizări

Bolile de-acum 5.000 de ani revin în actualitate. Cercetătorii ruşi sapă în permafrostul topit în Siberia şi descoperă virusuri şi bacterii foarte bine conservate. Alţi cercetători caută în gheaţa topită din Antarctica şi descoperă animale, dinţi de mamuţi, virusuri şi bacterii. Ce înseamnă asta? Nici nu-i bine să te gândeşti prea mult, că ţi se face frig. Înseamnă că încălzirea globală, din cauza căreia se topeşte stratul ăla de gheaţă de 2 până la 15 m care rezistă de zeci de mii de ani, aduce la suprafaţă boli despre care nu ştim nimic şi cu care nu suntem pregătiţi să luptăm.

Întreb şi eu, ca mulţi alţii: n-ar fi mai bine să nu dezgropăm morţii? N-ar fi mai bine să lăsăm la locul ei „moştenirea” din permafrost şi din gheţurile până de curând eterne ale Antarcticii? Au murit câteva milioane de oameni la atacul unui banal coronavirus luat de la nişte lilieci stresaţi şi apoi mâncaţi prin China. Oare ce nenorociri pot produce nişte virusuri de acum 5-10.000 de ani?!

N-am nimic împotriva cercetării ştiinţifice, e minunat să ştim, să ne identificăm trecutul îndepărtat, să găsim leacuri contra unor boli care ne iau pe nepregătite. Întrebarea e câtă încredere putem avea în laboratoarele în care se cercetează virusurile şi bacteriile astea mortale? Cât de sigure, cât de impenetrabile sunt în faţa unor „scăpări” vrute sau nevrute?

Suntem pregătiţi să înfruntăm noua realitate pandemică? Şi da, şi nu. De la om la om, de la ţară la ţară, de la continent la continent. Să fim optimişti, nu este ăsta sfârşitul. Mai e până la final. Cercetătorii americani au realizat un spray nazal care răpune noul coronavirus. Se vor găsi şi alte medicamente împotriva virusurilor, de oriunde ar veni ele.

Dar noi, ce facem noi, cum se descurcă sistemul medical românesc în acest război? La noi e ceva mai trist. România, ca multe alte ţări abia ieşite din diverse „lagăre”, nu este pregătită să lupte eficient nici împotriva bolilor, nici împotriva schimbărilor climatice care aduc la suprafaţă din străfundurile gheţarilor animale şi boli preistorice.

Noi nu suntem capabili nici măcar să separăm gunoiul din gospodării, pentru că ne amendează UE ne chinuim acum cu o lege care interzice arderea gunoaielor în propria gospodărie. Mă apucă râsul când mă gândesc cum va reacţiona ţăranul român atunci când primarul îi va spune că nu mai poate arde frunze şi crengi în grădina din faţa sau din spatele casei. „Păi şi ce să fac cu crengile, cu frunzele, cu sticlele de plastic?”. „Să le pui în nişte saci, să le sortezi şi să le duci la poartă, să le ia maşina de gunoi”. „Care maşină, aia care vine o dată pe săptămână, cu doi plictisiţi care aruncă la grămadă în concasor tot ce-am sortat eu?”.

Schimbările climatice sunt departe de noi. Permafrostul e în Siberia şi calota glaciară e la poli. „Şi care încălzire globală, că uite ce frig e!”. Păi dacă un preşedinte american cum e Trump spune gogomănia asta, cum mama mă-sii să te mai superi că o auzi de la tanti Florica din Atârnaţi?!

Şi, pe bune, ce faci cu frunzele şi crenguţele care nu ajung în sobe? „Le depozitezi şi le faci compost”, zice, cunoscător, primarul sau omul de la Mediu. Adică faci un gunoi pe care îl pui apoi la pomi, la legume, pe straturi sau pe iarba din curte, să crească şi să înflorească. Da, doar că nu vor creşte sănătoase, pentru că gunoiul astfel obţinut păstrează toate bolile care se ivesc, infectând şi culturile viitoare. Faci un gunoi bolnav din nişte frunze sau rădăcini bolnave.

Soluţii există, doar că e nevoie de timp, răbdare şi ceva muncă. Poţi sorta, mai ales într-o curte, tot ce ai. Aduni frunzele, crengile şi crenguţele pe care nu mai ai voie să le arzi şi le dai maşinii de gunoi. După care nu te mai interesează ce se-ntâmplă cu ele, e treaba altora.

Şi uite-aşa luptă cercetătorii cu virusurile preistorice moştenite în permafrost, iar lumea satelor româneşti cu arderea frunzelor, crengilor şi altor gunoaie în propria ogradă. Dac-aş fi rău aş zice că tot de preistorie e vorba şi la unii, şi la alţii. Dar nu sunt. Pentru că toamna şi primăvara mi-e dor de mirosul inconfundabil de fum de frunze moarte.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.