Angajat într-o carantină surdă şi mută cu invizibilul Covid 19, n-am reuşit să votez. Mi-a fost jenă să chem urna mobilă la domiciliu, îmi apăreau mereu în minte figurile speriate ale unor oameni nevinovaţi, obligaţi de situaţie să intre într-o locuinţă teoretic infectată. Ca să ce? Să mai crească „dreapta” cu două voturi? Puţin, prea puţin, eram prea mici în războiul ăsta mare.

Un război al nostru cu noi. „De ce să mă duc la vot? Că ne-au pus măşti, ne-au închis pieţele, nu ne-au lăsat să pupăm moaştele, să ne bucurăm de sfinţii noştri, de pelerinaje, de căinţă şi umilinţă”... Şi nu s-au dus la vot. Au stat acasă mai mult chiar decât în 2016.

Dar n-au stat doar unii, au stat aproape toţi. PSD are 1.700.000 de voturi la Camera Deputaţilor, PNL nu atinge nici 1.500.000, USR-PLUS prinde doar 900.000 de voturi. Vreau să spun, de fapt, că toate partidele s-au ales cu mai puţin, au pierdut masiv din rândul votanţilor tradiţionali. Se bucură degeaba Ciolacu, electoratul i-a refuzat. E drept, nici alţii n-au motive de bucurie, dar măcar liberalii plătesc un preţ: Covid 19. USR-PLUS pare mai mereu un partid debusolat, cu o pălărie prea mare pentru o scăfârlie aşa de mică.

Apare AUR, unii zic că intrăm şi noi în rândul lumii bune, ne lipsea un partid de extremă dreaptă. Dreaptă, stângă, nimeni nu ştie ce-i cu alcătuirea asta, dacă te uiţi la lideri dai de-un zid: „Nu suntem extremişti, suntem radicali”, clonează George Simion, preşedintele partidului, nişte vorbe înţelepte. Şi continuă: „Nu vom intra în nicio alianţă, cu niciun partid”. Păi de ce-ai mai candidat, monşer? Doar pentru leafa de parlamentar cuprinsă între 40.000 şi 60.000 de lei pe lună, toate cheltuielile incluse?! Eventual o pensie specială pentru 4 ani de „chin” la Casa Poporului?! Cam puţin pentru unii care vor să-i „unească” pe români.

Mi-aş dori să treacă pragul şi PMP. Altfel, alianţa de guvernare care se va face între PNL, USR-PLUS şi UDMR poate fi extrem de fragilă. Ideea e că PSD nu poate realiza o majoritate cu care să reclame guvernarea. N-are cu cine. Din fericire pentru ţara asta, lipsesc din schemă Ponta şi Tăriceanu. Iar alţii nu se duc cu PSD, oricâte le-ar promite Ciolacu.

Oricum, se pare că AUR strică multe jocuri. Nu are un program, o ideologie şi-o platformă politică din care să înţelegi ceva. Nu vrea la guvernare. Nimeni nu pricepe cum a ajuns în doar 3 luni de la 1% la „locale” la 9% la „parlamentare”. E suficient să te susţină BOR şi „familia tradiţională”? Dar „saga” AUR e la început, vom afla totul despre această alcătuire politică apărută de nicăieri în scurtă vreme.

Preşedintele Iohannis va băga viteză şi cu siguranţă va ignora pretenţiile PSD, care nu poate prezenta un proiect de alianţă majoritară la guvernare. Ar trebui, probabil, să nu şi-l mai asume pe Ludovic Orban, personajul e prăfuit, nu c-ar fi făcut mari erori, dar nici n-a entuziasmat în complicatul an electoral 2020. Cred că e nevoie de figuri noi în noul Guvern. Să mizezi pe aceleaşi mârţoage într-o cursă atât de grea ar fi o greşeală de începător sentimental. Ceea ce Iohannis nu pare a fi.

Oricum, populaţia electorală a României pare atinsă de streche: ba o ia la fugă şi întrece tot ce prinde, ba se sprijină în bâte ciobăneşti cugetând adânc, lăsând viaţa să treacă pe lângă. La alegerile astea pare să fi adormit de-a binelea. Aşa încât, singuri pe lume, votanţii abulici şi-au scris în program sloganul electoral preferat: „Încurcă-i, drace!”.