E duminică, o zi în care lumea, vrea-nu vrea, se relaxează. Auzi, parcă, în căşti mesajul de Sus: stai liniştit, e şi mâine o zi! Te uiţi la închiderea Jocurilor Olimpice, vezi ce înseamnă o Coree de Sud super-tehnologizată şi deşteaptă şi te-ncearcă aşa, ca o părere de rău, semn că nu mai eşti deloc relaxat: nu reuşim nicicum să fim o naţie sportivă, chiar dacă avem „materie primă” suficientă. Nu ştim ce să facem cu darurile cu care ne-a înzestrat natura, Dumnezeu sau orice alţi părinţi vreţi voi.

N-aş fi băgat de seamă că suntem pe nicăieri pentru simplul motiv că mereu am fost departe de performanţe sportive de iarnă. Adică nu era nicio noutate că la Pyeongchang am fost inexistenţi. M-a trezit la realitate o ştire scurtă: Ungaria a obţinut o medalie de aur la patinaj viteză 5000 m, chestia aia de te-nvârţi până ameţeşti în jurul a trei tipi care se uită să nu calci nişte semne pe gheaţă. Cred că-i zice short-track şi dacă te uiţi la o probă de 5000 de metri învârtit, ameţeşti. Dar e probă olimpică şi-i chiar spectaculoasă dacă ai răbdare.

Uite că Ungaria n-are munţi, dar reuşeşte să-şi facă patinoare, să aibă echipe de hochei şi short-track. N-are nici mare, dar ani de zile a crescut campioni importanţi la înot în „balta” Balatonului. Noi avem şi munţi, şi mare, dar... n-avem sporturi de iarnă şi nici bazine de înot, că în mare e mai greu. Cum ori fi reuşind ei, şi noi nu?!

Ungaria ne ajută şi pe noi, covăsnenii, cu patinoare şi baze sportive. Îşi permit. La noi e greu, lucrurile nu se mişcă în favoarea sportului. Primarii se încurcă într-o birocraţie cât casa când e vorba să sprijine un sport, iar guvernele de la Bucureşti n-au bani. Chiar şi-aşa, uite că în Sf. Gheorghe funcţionează o echipă de fotbal (încă) în Liga I şi-o echipă de baschet de înaltă performanţă. Autorităţile locale îi ajută cât pot şi cât au voie. Echipa de fotbal e susţinută financiar de un pasionat de sport care are o afacere privată de succes. Dioszegi Laszlo a investit câteva sute de mii de euro în modernizarea stadionului din Simeria. Dacă Sepsi nu pică în liga secundă, s-ar putea să avem şi-o instalaţie de nocturnă şi chiar un gazon încălzit pe timp de iarnă. Că aţi văzut ce înseamnă să joci, la Giurgiu de pildă, pe terenuri cu zăpadă...

Primăria Sf. Gheorghe a lansat un sondaj de opinie on-line, încercând să afle de la noi ce priorităţi ar trebui să aibă consilierii locali în cheltuirea bugetului. Ca la orice neam sărac, drumurile, trotuarele şi curăţenia au ieşit pe primele locuri. La urmă, undeva la „şi altele”, lumea care a răspuns sondajului (vreo 1300 de oameni) s-a gândit şi la „dezvoltarea sportului”. N-avem timp de sport, n-avem vreme să ne relaxăm. Avem de luptat, de protestat, de înghiţit broaşte, umilinţe şi măscări de la politicienii minoritari şi majoritari.

Nu vor covăsnenii sport? Sigur că vor. Dar, apropo de sondajul cu pricina, ar mai fi o problemă care te descumpăneşte şi te fixează în fotoliul de acasă: pe cine şi în ce limbă să susţii? Ce Imn să cânţi ca să nu-l superi pe vecin? Lipsa de susţinere a sportului pe plan local se vede şi când citeşti loturile; nu creşte nimic „acasă” pentru că n-ai de unde, n-ai de niciunele. Aduci sportivi din toată lumea şi-i plăteşti cum şi cât poţi ca să joace sub nişte culori locale. O fi de-ajuns?! Acum, de bine-de rău, există o bază pentru fotbal şi-o Arenă modernă pentru alte sporturi. Mai există promisiuni de la autorităţile locale şi Guvernul ungar pentru terenuri de hochei şi-un bazin de înot nou şi bine făcut. Să zicem că e un început care promite, dacă s-ar uita la noi şi Guvernul României, ar fi şi mai bine.

Revenind la lipsa de apetenţă a membrilor comunităţii locale pentru sport: să recunoaştem că e greu să te relaxezi, să te bucuri, să participi la spectacolul sportiv de pe teren când în tribune se cântă Imnul secuilor şi eventual se huiduie Imnul României. Sau când în tribune se cântă Imnul României şi eventual se huiduie Imnul secuilor – mai rar, chiar foarte rar, dar nu e imposibil. Vreau să spun că sportul ar trebui să fie o punte de legătură între oameni, nu un cadru în care să-ţi expui public frustrări şi orgolii etnice. Iar armonia interetnică prin sport în Secuime ar trebui să fie o prioritate atât pentru autorităţile locale, cât şi pentru guvernele României.

Dumitru Manolăchescu