Dumitru Manolăchescu Despre munca parlamentarilor s-a vorbit şi s-a scris mult de-o bună vreme-ncoace. Cam de când au început să chiulească pe bani mulţi sau foarte mulţi – după cum devine cazul. Institutul de Politici Publice a făcut pustiul de bine şi a calculat, întocmind şi un raport voluminos în acest sens, timpul petrecut de parlamentari la locul de muncă. Nu eficienţa muncii lor, pe care n-o poate calcula nimeni pentru că este... inestimabilă, impenetrabilă, indestructibilă, imprevizibilă, improbabilă şi imprecizabilă.

Dumitru Manolăchescu

Despre munca parlamentarilor s-a vorbit şi s-a scris mult de-o bună vreme-ncoace. Cam de când au început să chiulească pe bani mulţi sau foarte mulţi – după cum devine cazul. Institutul de Politici Publice a făcut pustiul de bine şi a calculat, întocmind şi un raport voluminos în acest sens, timpul petrecut de parlamentari la locul de muncă. Nu eficienţa muncii lor, pe care n-o poate calcula nimeni pentru că este... inestimabilă, impenetrabilă, indestructibilă, imprevizibilă, improbabilă şi imprecizabilă. Ci orele şi minutele de grea muncă în folosul naţiei, pe care aleşii neamului le-au dezvoltat în largile fotolii parlamentare. Nu mai zic nimic de sumele care îţi ies când calculezi orele astea de muncă efectivă, în plen, la salariile şi indemnizaţiile încasate... E prăpăd, te-apucă durerea de cap, nu vă sfătuiesc!

Din cercetarea asta a reieşit că cei mai mari chiulangii sunt Crinuţ Antonescu (client vechi al celor care-i numără... minutele de prezenţă la locul de muncă), Viorel Hrebenciuc (intrat într-un binemeritat con de umbră după ce ani de zile şi-a obosit mâinile trăgând de sfori...) şi Dan „Felix” Voiculescu (stăpânul Antenelor şi preşedintele neoficial al Uniunii Social Liberale). Nicio surpriză, nu se aştepta nimeni să-i vadă pe aceşti politicieni la Parlament, adevăratul loc de muncă al preşedintelui liberal este la televiziunile prietenilor, pesedistul Hrebenciuc e în refacere, după cum vă spuneam, iar „Felix” este prea ocupat cu debarcarea preşedintelui Băsescu pentru a mai avea timp să treacă pe la Parlament.

Bun, dac-ar fi doar ăştia trei tot ar fi bine, dar nu chiulesc doar ei. IPP a calculat că, la jumătatea mandatului de patru ani, deputaţii au muncit, în plen, 50 de zile, iar senatorii 56 de zile a opt ore. Cum ar veni, din vreo 500 de zile, care înseamnă circa 4000 de ore de muncă pe care ar fi trebuit să le presteze,  în conformitate cu Codul Muncii, oamenii ăştia au lucrat... 50 de zile! Nu, nu le-au scăzut nici leafa, nici indemnizaţiile, nici deconturile unor deplasări fictive în teritoriu. Banii au venit cu regularitate, altfel ne trezeam cu o grevă parlamentară şi ce s-ar fi făcut poporul român fără aleşii lui?!

Am mai spus, cred, că nu sunt un fan al regimurilor autoritar-dictatoriale. Nu pot să neg, însă, că democraţia lăbărţată instaurată în România m-a făcut să devin un adept al ordinii, disciplinei şi solidarităţii de tip nemţesc, inclusiv (sau mai ales) când e vorba de demnitari, parlamentari sau înalţi funcţionari ai statului român. Mi-am dat seama că, după 21 de ani de chiuleală, bârfeală, terfeleală, ciomăgeală, prosteală, văicăreală, nebuneală (şi mai găsiţi dvs. vreo rimă), ar cam fi cazul să-i obligăm pe „aleşi” să meargă la munca pe care o dispreţuiesc din toţi rărunchii. Dacă nu din motive legate de banii publici şi altele asemenea, măcar din respect pentru cei care muncesc până le crapă inima şi capul pe la firmele private pe bani mult mai puţini şi nu de la bugetul statului.

Când îi întrebi cum îşi explică slaba prestaţie la locul de muncă, parlamentarii o dau, invariabil, pe activitatea în comisii şi în judeţele pe care le reprezintă. Asta e salvarea lor, întrebaţi-i, ascultaţi-i şi vă veţi lămuri buştean: „Adevărata noastră activitate e în comisii, acolo să vedeţi cât muncim, iar munca în teritoriu nu-i deloc uşoară”. Aşa o fi, problema e că nu-i vezi nici pe la şedinţele comisiilor şi, de cele mai multe ori, nici la cabinetele din judeţe. Şi chiar dacă-i vezi, tot degeaba-i vezi, pentru că parlamentarii noştri sunt perfect inutili. În cel mai bun caz, ei îşi reprezintă segmentul de electorat prin votul căruia au ajuns în Parlament. De ceilalţi, mulţi şi mărunţi, n-are nimeni grijă, de ei poate să se-aleagă praful!

Ăştia sunt, ăştia suntem. Somnul lor, somnul nostru naşte, însă, monştri.