Dumitru Manolăchescu

Măicuţele de la mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ îl încântă pe stareţul arhimandrit Iustin Pârvu cu pilde înţelepte din „cărticica şefului de cuib” şi „sfânta tinereţe legionară”, texte citite şi intonate în Sfânta Biserică a Sfintei Mănăstiri oblăduite de Sfânta Biserică Ortodoxă Română. Ce caută extrema dreaptă de tristă amintire într-o mănăstire nu poate să vă spună decât bătrânul arhimandrit Pârvu, om care la 92 de ani îşi cultivă fără ascunzişuri pornirile ideologice din tinereţe.

Nu a treia sau a patra tinereţe legionară a unui duhovnic păcătos este, însă, problema, ci scandalurile care se ţin lanţ în rândul slujitorilor BOR. De parcă n-ar fi fost suficiente slaba prestaţie a preoţilor în (prea) multe parohii din ţară, lipsa lor de modestie, orgoliile, practicile neortodoxe, invidia, duşmănia şi-atâtea altele care nu şi-ar avea locul în sânul mult prea îngăduitor al Bisericii Ortodoxe, postarea pe Youtube a unui filmuleţ care face reclamă tinereţii legionare a bătrânului arhimandrit, secondat de nevinovatele măicuţe, atrage protestul Centrului de Monitorizare şi Combatere a Antisemitismului, instituţie cu reprezentanţe în toate ţările lumii. Asta ne mai trebuia, că-n rest le-aveam pe toate şi nu mai puteam de bine.

Întâmplarea de la mănăstirea Petru Vodă mă îndeamnă să cred că în Neamţ s-au strâns toţi ciudaţii din atipicul neam românesc. Şi nu doar de biserică e vorba aici, dar asta e altă discuţie. Să rămânem la relaţia contorsionată a Bisericii Ortodoxe Române cu credincioşii, relaţie intermediată în multe situaţii cu totul nefericit de cei care ar trebui să fie „păstori” ai chinuitelor suflete şi trupuri de mireni prihăniţi.

Biserica Ortodoxă Română a luptat după Revoluţie pentru recâştigarea de proprietăţi, domenii, onoruri, lefuri de la stat, simboluri, demnităţi, lăcaşuri pierdute în regimul comunist. Prea Sfinţii, Înalt Prea Sfinţii şi Preafericiţii slujitori ai Bisericii Neamului au reuşit, prin strădanii deloc străine de implicarea în lupta politică, să pună mâna pe toate aceste simboluri ale vieţii laice, aflându-se acum în situaţia de a gestiona adevărate afaceri cu lemnul din mii de hectare de păduri, lăcaşuri de cult, restaurante şi altele de acest gen. Ajungând să împartă nu doar Harul Sfânt ci şi mulţi, foarte mulţi bani, aleşii BOR au hotărât să-şi pună pecetea nemuririi pe o construcţie faraonică, foarte utilă unei populaţii sărăcite, material şi moral, de mulţi ani de comunism şi de câţiva ani de criză: Catedrala Mântuirii Neamului.

Aşa cum a fost ea concepută şi la cât va costa ridicarea ei, Catedrala nu mi se pare un semn de dorinţă de mântuire, dimpotrivă, dă mai degrabă senzaţia de vanitate, orgoliu şi dorinţă de putere. Acolo unde-ar trebui să fie credinţă, modestie, sărăcie, umilinţă, vom vedea mărire, fast, bogăţie. Un popor sărac va trebui să suporte costurile unei aroganţe a BOR. Pentru că cele 10 milioane de lei date de Guvern nu vor ajunge nici pe-o măsea de-a Preafericitului Daniel, preoţii vor stimula credincioşii să doneze din puţinul lor pentru zidirea Catedralei.

Nicio faţă bisericească n-a reuşit să explice cu argumente credibile necesitatea acestei uriaşe construcţii, care va rivaliza cu o altă construcţie faraonică, gândită şi făptuită de demolatorul credinţei strămoşeşti, Nicolae Ceauşescu. După cum, revenind la bătrânul nostru arhimandrit, niciun oficial al BOR n-a comentat episodul tinereţii legionare a unui duhovnic care face prozelitism într-o mănăstire moldavă. Pe undeva tăcerea e firească, ce Doamne iartă-mă să spui când nimic credibil nu e de spus?! Mântuitorul a fost sărac şi umil, dar a reuşit să lumineze păcătoşilor Calea şi să le arate Adevărul. Mi-e greu să cred că această Catedrală, atât de pompos numită a Mântuirii Neamului, va reuşi să ofere credincioşilor din Viaţa de azi o urmă de speranţă în Viaţa de apoi.