ACTUALITATE Acum 1 ora, 40 minute

Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe organizează o colectă de hăinuțe pentru nou-născuți, pe 17 noiembrie

de Daniela Luca | 224 vizualizări

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe organizează, luni, pe 17 noiembrie, o acțiune de colectare de hăinuțe și articole pentru nou-născuți, care va avea loc pe durata întâlnirii dedicate copiilor născuți prematur, de la ora 12:00, în sala de ședințe a spitalului.

Cei care doresc să doneze sunt invitați să aducă hăinuțe curate, păturici, căciulițe sau șosețele pentru bebelușii aflați în îngrijirea secției de nou-născuți.

„În secția noastră de nou-născuți, lucrăm zilnic pentru bebelușii care, în primele zile de viață, luptă mult mai mult pentru sănătatea lor. Fiecare hăinuță, păturică, căciuliță sau pereche de șosețele înseamnă încă un pas spre siguranță și vindecare. Dorim să le mulțumim din suflet părinților și familiilor care până acum s-au gândit la noi și au sprijinit îngrijirea celor mai mici prin donațiile lor. Atenția și generozitatea dumneavoastră oferă un sprijin imens bebelușilor, părinților și întregii echipe medicale.

Dacă aveți acasă hăinuțe dragi, pline de amintiri frumoase, acum aveți ocazia să le oferiți o nouă poveste în viața unui alt mic erou”, transmit reprezentanții SJU.

Colectarea donațiilor se va face exclusiv în cadrul evenimentului din 17 noiembrie, iar toate articolele primite vor fi direcționate către secția de neonatologie a spitalului.

Evenimentul se desfășoară în contextul Zilei Mondiale a Prematurității, marcată anual pe 17 noiembrie, o zi dedicată conștientizării provocărilor și speranțelor familiilor care trec prin experiența nașterii premature.

Întâlnirea îi va reuni pe medicii și asistenții care au îngrijit acești micuți în primele clipe ale vieții, alături de părinții și copiii născuți prematur la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.