Dumitru Manolăchescu După ce nişte idioţi anonimi de etnie română de prin părţile Braşovului s-au apucat să urineze pe monumentul lui Gabor Aron, aflată în Chichiş, şi nişte alţi căutători în ape tulburi au băgat filmuleţul pe Internet (nu eşti om dacă nu eşti pe Internet, şi dacă te pişi pe-un monument trebuie să te filmezi şi alţii, asemenea, e musai să-ţi facă publicitate...), un tembel de etnie maghiară l-a judecat şi spânzurat, în mod simbolic, pe Avram Iancu la Miercurea Ciuc.

Dumitru Manolăchescu

După ce nişte idioţi anonimi de etnie română de prin părţile Braşovului s-au apucat să urineze pe monumentul lui Gabor Aron, aflată în Chichiş, şi nişte alţi căutători în ape tulburi au băgat filmuleţul pe Internet (nu eşti om dacă nu eşti pe Internet, şi dacă te pişi pe-un monument trebuie să te filmezi şi alţii, asemenea, e musai să-ţi facă publicitate...), un tembel de etnie maghiară l-a judecat şi spânzurat, în mod simbolic, pe Avram Iancu la Miercurea Ciuc. A ieşit o întreagă dandana, incontrolabilă ca moment al pătimirii unora sau altora, o prostie pentru care merită să fie judecaţi şi condamnaţi şi unii, şi alţii, şi oricine s-ar apuca să jignească sentimentele naţionale ale membrilor celor două etnii – de aici veţi înţelege că nici nu-mi trece prin cap să pretind maghiarilor să simtă româneşte şi viceversa...

O idioţenie pusă pe tapet de un „binevoitor” după un an de zile, care a inflamat spiritele taman în Săptămâna Patimilor, oferind „muniţie” într-un moment absolut nepotrivit urii, certurilor, războaielor şi hărţuielilor etnico-politice. Jenantul episod oferit în 2010 de mai mulți idioţi români a fost clamat şi evocat de liderii autorităţilor maghiare conform unui raţionament pe cât de simplu, pe atât de vechi: cea mai bună apărare e atacul. Altfel spus: „Uite că se poate şi altfel, dacă vă bateţi joc de eroii noştri într-un mod jegos, care vă descalifică, o facem şi noi în manieră proprie, voi urinați, noi vă spânzurăm...”.

Raţionament pe care într-o Românie cuprinsă de ură, dispreţ şi hoţie nu-l poţi combate. De aici şi frustrarea şi furia unei comunităţi româneşti normale, care condamnă atât gestul idioţilor „anonimi” români, cât şi pe „omologul” lor, la fel de anonimul Csibi Barna. Dar ce altceva am putea face pentru a opri asemenea desfăşurări nu numai jenante, ci şi periculoase în sânul unor comunităţi etnice extrem de uşor de inflamat? Avem forţa şi inteligenţa să-i ignorăm pe idioţi, pe proşti, pe „piromanii de serviciu”?

Se pare că nu. Liderii locali ai UDMR au reacţionat provincial şi superficial la o provocare veche: conferinţă de presă urgentă, supărare-condamnare oficială, urmate de atacarea în Justiţie cu plângeri penale. E-n regulă, dar se gândesc „responsabilii” celor două etnii ce paşi urmează a fi făcuţi pentru ca asemenea gesturi să nu mai fie posibile? Am senzaţia că şi societatea civilă românească, şi autorităţile locale maghiare ignoră un lucru: jignirile reciproce maghiaro-române la nivelul comunităţilor locale urmează exemplul oferit de clasa politică. N-am avea un monument al lui Gabor Aron profanat de doi tembeli români şi un Avram Iancu spânzurat de un tembel maghiar dacă n-ar fi existat un şir întreg de acuzaţii, înjurături şi jigniri între liderii celor două etnii la diferite niveluri. E clar, de asemenea, că astfel de specimene deprind foarte uşor gesturile războinice şi jignitoare, lucrurile bune făcute împreună de români şi maghiari au mult mai puţină relevanţă, fiind ignorate cu bună ştiinţă.

Poate că a venit timpul ca liderii noştri şi liderii lor să vorbească civilizat, cu sinceritate despre lucrurile care ne despart, încercând să găsească soluţii reale pentru a ne apropia. Din păcate, o bună parte a clasei politice şi chiar a societăţii civile româneşti trăieşte şi prosperă pe seama exploatării sentimentului naţional, aşa după cum şi clasa politică şi societatea civilă maghiară se înfruptă cu voluptate din „fructele mâniei” inter-etnice presărate generos de „piromanii de serviciu” într-un spaţiu comunitar fragil. Ar trebui, probabil, ca acestor inflamatori de spirite să li se dea foc, în mod simbolic, în Piaţa Mihai Viteazul, în chiar ziua în care această locaţie va fi redată circuitului public.

S-ar putea că m-am cam grăbit. S-ar putea ca, din acest motiv, Piaţa Mihai Viteazul să nu mai fie terminată nicicând, iar piromanii să prospere...