Dumitru Manolăchescu Pe 12 martie 2003 apărea primul număr al „Observatorului de Covasna”. Astăzi, la opt ani distanţă, aveţi sub ochi „Observatorul” cu nr. 1500. O cifră care nu are darul să impresioneze nici măcar când e vorba de leafa lunară a unui bugetar, dar care spune extrem de multe când e vorba să numeri zilele şi nopţile de efort, de nesomn, de stres ale echipei care a gândit, a conceput şi a scris ceea ce dumneavoastră aţi citit în tot acest timp.

Dumitru Manolăchescu

Pe 12 martie 2003 apărea primul număr al „Observatorului de Covasna”. Astăzi, la opt ani distanţă, aveţi sub ochi „Observatorul” cu nr. 1500. O cifră care nu are darul să impresioneze nici măcar când e vorba de leafa lunară a unui bugetar, dar care spune extrem de multe când e vorba să numeri zilele şi nopţile de efort, de nesomn, de stres ale echipei care a gândit, a conceput şi a scris ceea ce dumneavoastră aţi citit în tot acest timp.

Apariţia numărului 1500 al „Observatorului de Covasna” este o victorie a grupului entuziast care, iată, a îmbătrânit cu opt ani, în aceeaşi măsură în care este şi victoria fiecăruia dintre cei care cumpără şi citesc ziarul. Nu-i deloc uşor pentru un ziar românesc să apară opt ani la rând, fără sincope, într-un mediu etnic indiferent spre inamical, într-un mediu economic mai mult decât modest şi într-un mediu social permanent ameninţat de sărăcie şi şomaj.  Este o performanţă pe care fiecare dintre cei care au contribuit la editarea zi de zi a „Observatorului” o va aşeza, cu completările de rigoare, la locul ce i se cuvine în Cartea jurnalismului românesc din judeţul Covasna. O carte din care autorii, indiferent cine vor fi, nu vor putea scoate „Observatorul de Covasna” şi tot ce a însemnat şi înseamnă el în viaţa cotidiană a judeţului: informaţie utilă, adevăr, curaj, sinceritate, echidistanţă, respect faţă de cititori, patriotism luminat, dialog şi înţelegere cu conjudeţenii noştri maghiari.

„Observatorul de Covasna” n-a fost, nu este şi, din câte îmi dau eu seama, nici nu va fi vreodată un instrument propagandistic la îndemâna unui partid, a unui grup de interese sau a vreunei „familiuţe” politice. Ne vom asuma riscul de a-i nemulţumi şi pe unii, şi pe alţii, adevărul informaţiei va prevala întotdeauna în faţa criteriului etnic, pentru că, dacă adevăr nu e, nimic nu e... Nici măcar dragoste.

N-a fost uşor niciodată şi nu este uşor mai ales acum, dar dacă mă gândesc la primii ani de „Observator” parcă era mai romantic. Ne-am mai tocit în aceşti opt ani, iar veacul a înaintat şi în „secuimea” noastră spre pragmatism şi crize de tot felul: economice, etnice, politice, sociale, morale. Suntem parte a acestui început de mileniu, ceea ce presupune că nu suntem nici mai buni, nici mai răi decât este societatea românească în întregul ei. Nu suntem îngeri, dar nu suntem nici demoni. Suntem nişte oameni care şi-au asumat un risc: acela de a scrie lucruri neplăcute, incomode, stresante dar adevărate. Nu ne martirizăm, departe de noi gândul, dar nici nu ne lăsăm trecuţi cu vederea. Suntem conştienţi că „Observatorul de Covasna” a deschis un drum, un alt fel de drum pentru jurnalismul românesc din judeţ. Pe care va merge şi de-acum înainte, cu lăudabila intenţie de a fi mereu mai buni, mai aproape de cititori, mai adevăraţi.

În speranţa că vom reuşi ce ne-am propus, vă rugăm să aveţi înţelegere pentru inerentele erori, care apar la fel de cotidian precum ziarul... Nu le dorim, dar ele ni se-ntâmplă. Şi vă mai rugăm ceva: când veţi citi, astăzi, „Observatorul”, gândiţi-vă o clipă la cei care îl produc şi spuneţi-le măcar în gând „La Mulţi Ani!”. Va însemna mult pentru noi.