Dumitru Manolăchescu De la un timp începi să devii o personalitate complexă, îţi umblă prin cap trecutul, stai la coadă la prezent şi ai viziuni despre viitor. Dar asta nu te-ajută nici să uiţi ce musai trebuie să uiţi, nici să prinzi ghiveciul cu floricica dăruită de primarul din Buşteni la o coadă de se călcau babele în picioare, nici să devii, dintr-odată, înţelept şi bisericos crezând în viaţa perfectă - cea de dincolo, evident...

Dumitru Manolăchescu

De la un timp începi să devii o personalitate complexă, îţi umblă prin cap trecutul, stai la coadă la prezent şi ai viziuni despre viitor. Dar asta nu te-ajută nici să uiţi ce musai trebuie să uiţi, nici să prinzi ghiveciul cu floricica dăruită de primarul din Buşteni la o coadă de se călcau babele în picioare, nici să devii, dintr-odată, înţelept şi bisericos crezând în viaţa perfectă - cea de dincolo, evident... Aşa că, obosit de atâta complexitate, te laşi în voia politicii micului premier Boc, visând cum te-ai fi putut îmbogăţi dacă spitalele nu s-ar fi transformat în aziluri de bătrâni.

Chestia asta cu azilurile ar fi putut deveni o afacere dacă m-aş fi gândit mai demult la ea. Adică nu dacă m-aş fi gândit, că m-am gândit, ci dac-aş fi mişcat ceva, măcar să cumpăr la mâna a doua un proiect fezabil cu bani europeni pentru bătrânii cu bani dar singuri pe lume de prin Germania, Ungaria şi alte ţări civilizate. Dar n-am mişcat nimic, n-am dat nici din coadă, nici din urechi, nici din coate... Şi uite că ministrul Cseke, udemeristu ăsta care suge sângele poporului român, îmi suflă afacerea! Se-apucă ăsta să transforme bunătate de spitale din toate ungherele ţării în aziluri de bătrâni... Chiar nu-şi dă nimeni seama că e un atentat împotriva iniţiativei particulare? Păi cum să concureze un azil privat, făcut cu bani europeni foarte atent contabilizaţi, cu aparatura medicală din spitale, cu personalul calificat, cu asistentele ălea de ţi se ridică tensiunea numai când îi vezi halatul scurt şi alb... Mă şi vedeam pe-o culme de deal, într-o casă ascunsă între pomi în floare, înconjurat de fraţi de aspirină, distonocalm şi egilok, serviţi de vecini miloşi cu o ţuică de prune demolatoare de tensiune, privind Bucegiul la apus şi recitând din Puşkin: „Se duse viaţa noastră de parcă n-ar fi fost”...

Nicio şansă, afacerea a picat. Se opun ele sindicatele, dar nu cred că vor avea succes, ce să faci cu atâtea spitale pe cap de locuitor sănătos? Cum să-ţi permiţi luxul să-i dai întorsureanului, de pildă, un spital? Să meargă la Sf. Gheorghe, că tot se modernizează spitalul judeţean. Plus că se face şi la Craiova un spital regional, e la o aruncătură de băţ... Aşa că n-ar trebui să vă miraţi dacă şi noul vechi spital din Întorsura Buzăului se va transforma într-un superb şi necesar azil. Poate nu mintenaş, dar cu timpul se va dovedi că întorsurenii sunt oameni sănătoşi la trup, lor nu spital le trebuie, ci biserici, cârciumi şi măcar un azil pentru bătrânii rămaşi singuri după ce le-au plecat copiii în Italia şi Spania.

Aşa că e normal, până la urmă, să transformi spitalele în aziluri de bătrâni, e o investiţie sigură. Şi nu doar spitalele, adică şcolile ce au? Copiii sunt puţini, abandonul şcolar e în floare, de ce să mai mănânce şcolile şi profesorii atâţia bani de la buget?! Nu-mi rămâne decât să-mi regândesc opţiunile şi să încerc altceva, o afacere cu grădiniţe, de pildă, că se înghesuie lumea rău la ălea puţine care-au mai rezistat. Nu-i la fel de sigură treaba cu grădi, că nu se nasc atâţia copii câţi bătrâni rămân singuri pe lume, asta-i clar, dar s-ar putea să meargă. La urma-urmei, Puşkin a scris şi despre mame, şi despre cai... Merge şi ca material didactic la grădiniţe!