OPINII 24 mai 2011

EDITORIAL - Cu Fănuş Neagu, spre capătul nopţii

de Covasna Media | 22 vizualizări
Dumitru Manolăchescu E o zi în care ne plouă sufletele cu metafore. E ziua morţii lui Fănuş Neagu. În nemernicia mea, eu l-am crezut nemuritor pe acest om. N-am iubit pe nimeni mai mult şi nici nu ştiu dacă l-am iubit pe Fănuş Neagu sau am iubit scrierea lui. N-am vorbit şi nu m-am întâlnit cu el niciodată, dar am citit ce-a scris cu încântare şi surprindere. Nu mi-am pus niciodată problema dacă Fănuş Neagu a fost disident, securist sau comunist. Putea să fie orice, nu avea nicio importanţă, pentru mine esenţială era metafora lui. Abundentă şi miraculoasă. Ca un curcubeu pe un cer ca plumbul lui Bacovia. Citeai şi te minunai.

Dumitru Manolăchescu

E o zi în care ne plouă sufletele cu metafore. E ziua morţii lui Fănuş Neagu. În nemernicia mea, eu l-am crezut nemuritor pe acest om. N-am iubit pe nimeni mai mult şi nici nu ştiu dacă l-am iubit pe Fănuş Neagu sau am iubit scrierea lui. N-am vorbit şi nu m-am întâlnit cu el niciodată, dar am citit ce-a scris cu încântare şi surprindere. Nu mi-am pus niciodată problema dacă Fănuş Neagu a fost disident, securist sau comunist. Putea să fie orice, nu avea nicio importanţă, pentru mine esenţială era metafora lui. Abundentă şi miraculoasă. Ca un curcubeu pe un cer ca plumbul lui Bacovia. Citeai şi te minunai.

Mulţi au ajuns la romanele lui după ce i-au citit articolele din presa de sport. Nimic nu ne aduna mai strâns la o lectură lângă plumbul fierbând în linotipul din tipografie decât o „pastilă” a lui Fănuş Neagu. Nu se putea citi cu glas tare, pentru că Fănuş nu scria pentru lecturi colective. Ziarul circula din mână-n mână şi fiecare se închidea în el simţind în felul lui, în sufletul lui ce scria Maestrul.

A murit la 79 de ani şi era aproape uitat. La Revoluţie avea 59 de ani, dar nu putem fi toţi Sergiu Nicolaescu... Fănuş Neagu a avut atâta bun simţ cât să ajungă balcanicilor din noi pentru două vieţi. Pentru că a fost un balcanic. Un balcanic imperfect, murind ca un lord. Ignorat într-un castel pe care şi l-a ridicat din bucăţile propriului trup, precum un meşter Manole fără Ana lui.

Cu vreo cinci-şase ani în urmă începuse presa tabloidă să-l bage în seamă cu prilejul unei afecţiuni de care suferea, o prostată care până la urmă l-a doborât. I-a rugat pe berbecii care nu citiseră o literă din sufletul lui să-l lase în pace. A vrut să intre în părelnica noapte conştient fiind că viaţa e chin, bucurie şi durere de la început până la sfârşit. Şi a avut parte de uitarea noastră. Dreaptă uitare, dacă mă uit la tristeţea care ne-nconjoară. Cine, ce şi cum putea să-i spună lui Fănuş Neagu?!

A murit într-o zi în care caii sălbatici din Deltă, pe care i-a iubit şi despre care a scris, au înviat din morţi prin grija unor oameni care cred că viaţa fără cai e o întâmplare nefericită. Nădăjduiesc că sufletul lui s-a strecurat într-un trup încălecând un cal sălbatic, cu coama neagră fluturând, ca o amintire a unor vremuri în care, tineri şi liberi de gânduri, călătoream spre capătul nopţii...

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Camelia Csutak, 25 mai 2011
A plecat dintre noi un Om . Un Titan al literaturii romane. Am avut deosebita onoare de a-l cunoaste,de a-l asculta si admira de aproape. Era un model de bun simt si modestie.Ii sorbeam cuvintele citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.