Dumitru Manolăchescu Congresul UDMR a fost unul plictisitor pentru Media: nu tu o bătaie, acolo, măcar o ceartă zdravănă, nimic, plictis general, „pupilul” fostului preşedinte a ieşit din primul tur, aplaudat de triste figuri ale politichiei româneşti, venite la „cerşeală” după ce-au descoperit că fără voturile parlamentarilor maghiari nu-l pot da jos nici măcar pe Boc din fruntea Guvernului, nicicum să-l alunge pe Băsescu înainte de termen de la Cotroceni.

Dumitru Manolăchescu

Congresul UDMR a fost unul plictisitor pentru Media: nu tu o bătaie, acolo, măcar o ceartă zdravănă, nimic, plictis general, „pupilul” fostului preşedinte a ieşit din primul tur, aplaudat de triste figuri ale politichiei româneşti, venite la „cerşeală” după ce-au descoperit că fără voturile parlamentarilor maghiari nu-l pot da jos nici măcar pe Boc din fruntea Guvernului, nicicum să-l alunge pe Băsescu înainte de termen de la Cotroceni.

Adevărul e că interesul pentru UDMR nu i-a bulversat prea mult pe liderii maghiarilor, ei îşi făcuseră deja jocurile de culise, restul n-a fost decât o încercare de a-şi maximiza avantajele pe care i le oferă condiţia de participant la Guvernare, fără a tăia nici punţile care-i leagă de partidele de Opoziţie. Obişnuitul joc la două capete al politicienilor UDMR, mai înclinaţi spre balcanism decât sunt dispuşi ei să recunoască. Drept urmare, noul preşedinte, Kelemen Hunor, a reafirmat că UDMR nu-şi trădează partenerii de coaliţie decât dacă PDL se opune adoptării unor legi esenţiale pentru maghiari, cum ar fi, de pildă, Legea minorităţilor. În rest, banalităţi: oficialii UDMR nu renunţă la autonomia teritorială pe criterii etnice, dar, oricât ar fi de porniţi să se înconjoare de ziduri etnice, îşi dau şi ei seama că acum nu e momentul să forţeze (abia aştept să văd, sper să mai trăiesc până atunci, cum îşi vor împlini maghiarii visul de autonomie când vor guverna împreună cu floarea naţionalismului luminat din PSD, PNL şi PC...).

Mi s-a părut interesant „jurământul de credinţă” al noului preşedinte faţă de partenerii de guvernare, în condiţiile în care chiar la Oradea, unde avea loc Congresul, cu câteva zile mai înainte liderii locali ai UDMR semnau un acord de colaborare cu Uniunea Social Liberală, părăsindu-i pe pedelişti. N-am prea înţeles cum va rezolva conducerea UDMR problema alianţelor ad-hoc din teritoriu, alianţe în care se insinuează cu talent USL. Şi nu înţeleg cu atât mai mult cu cât şefii organizaţiilor judeţene ale UDMR vor fi reprezentaţi mai eficient decât până acum la nivel central, fiind cooptaţi în structurile de conducere promovate de noul statut adoptat la Congres, structuri în care chiar vor avea un cuvânt de spus. Ce vor face Kelemen, Borbely sau Frunda când organizaţia lor din Covasna, să zicem, va hotărî să părăsească barca PDL, în care au obosit să vâslească, şi să urce în şalupa motorizată a Uniunii Social Liberale? Aş paria că vor reuşi să găsească o soluţie care să-i aşeze cu fundul în amândouă...

Convingerea mea este că jocul ăsta la două capete, în care una zic ăia de la Centru şi alta fac cei din judeţe, nu poate păcăli nici măcar electoratul românesc, mai disipat, cu atât mai puţin pe cel maghiar, care este unul disciplinat şi ordonat. Aceştia din urmă nu vor mai înţelege nimic, sau vor înţelege ceea ce e de înţeles, anume că prin unele judeţe baronii PDL nu s-au înţeles „la preţ” cu grofii UDMR şi s-au despărţit... Apropo de revendicarea esenţială a UDMR, autonomia teritorială pe criterii etnice, nu pot crede că liderii maghiari din teritoriu se lasă adormiţi atât de uşor de „sirenele” specializate în minorităţi şi sindicate ale Uniunii Social Liberale!

Până una-alta, jurămintele şi prieteniile politice vor avea parte de o verificare minuţioasă cu prilejul votului pe care şi partenerii de guvernare, dar şi partidele din Opoziţie care-i curtează pe udemerişti, îl vor da la Legea minorităţilor. Atunci se va vedea cine, cum, cât şi în ce condiţii este dispus să meargă mai departe.