Dumitru Manolăchescu Congresul de alegeri în PDL s-a desfăşurat într-o atmosferă normală acestui tip de activitate: negocieri, grupuri de presiune, promisiuni, organizare cu dichis în favoarea candidatului mai bine plasat în sondaje. Mai ţineţi minte cum a fost Congresul PSD când Mircea Geoană i-a luat faţa lui Ion Iliescu? Atunci chiar a fost un război, acum doar Realitatea a titrat „Război în PDL” pentru că Raluca Turcan s-a supărat şi-a renunţat să mai candideze la funcţia de secretar executiv. La urma-urmei, cine e şi cui foloseşte Raluca Turcan?!

Dumitru Manolăchescu

Congresul de alegeri în PDL s-a desfăşurat într-o atmosferă normală acestui tip de activitate: negocieri, grupuri de presiune, promisiuni, organizare cu dichis în favoarea candidatului mai bine plasat în sondaje. Mai ţineţi minte cum a fost Congresul PSD când Mircea Geoană i-a luat faţa lui Ion Iliescu? Atunci chiar a fost un război, acum doar Realitatea a titrat „Război în PDL” pentru că Raluca Turcan s-a supărat şi-a renunţat să mai candideze la funcţia de secretar executiv. La urma-urmei, cine e şi cui foloseşte Raluca Turcan?!

Aşadar, alegerile au decurs normal, chiar excesiv de normal. Noroc că au fost televiziunile pe-acolo, altfel n-ar fi ştiut nimeni ce se-ntâmplă. A ieşit Emil Boc. Ceea ce e foarte bine – după cum ziceam într-un comentariu precedent. S-a înnoit şi echipa de conducere, Biroul Permanent Naţional are figuri noi, de la care se aşteaptă o ieşire din starea de apatie somnolentă, de automulţumire proprie celor care au pierdut contactul cu realitatea. În ce mă priveşte, sunt sigur că proaspeţii vicepreşedinţi şi membri ai BPN Monica Macovei, Sever Voinescu, cărora li se poate alătura „rebelul fără cauză” Theodor Paleologu, vor face o opoziţie activă şi constructivă, încercând să aducă în atenţia colectivă problemele cu adevărat importante ale naţiunii şi nu doar meschinele interese din interiorul partidului de guvernământ.

Pe aceeaşi linie, a unei opoziţii active, s-a înscris – cel puţin declarativ – şi tabăra susţinătorilor lui Vasile Blaga, marele perdant al competiţiei. În acest moment, există în PDL o forţă importantă, capabilă să meargă spre o nouă construcţie, spre un alt fel de PDL – mai apropiat de adevăr, de nevoile oamenilor, de dreptate şi chiar de justiţie.

Problema care se va pune, cred că s-a pus deja în cercurile din „înalta societate pedelistă”, este retragerea lui Emil Boc din funcţia de premier. Mişcarea asta, dacă nu va rămâne la stadiul de bârfă de partid, va avea logică şi va fi însoţită de efecte benefice inclusiv pentru PDL. Condiţia este ca locul lui Boc să fie luat de un premier independent, cu oarecari cunoştinţe în materie economică şi financiară. Şi mai ales fără parti-priuri, fără coterii, fără camarile. Se vorbeşte mult în aceste zile despre Mihai Tănăsescu, fost pesedist, actualmente omul nostru la FMI. Un tip remarcabil: inteligent, diplomat, bun profesionist, care pare a-şi fi uitat „originile” politice. Ar putea fi o soluţie. Ar mai fi şi altele. Dar...

A apărut, că la noi e imposibil altfel, şi un „dar”: noul posibil premier, oricare ar fi el şi mai ales un independent, ar trebui votat inclusiv de noii  „factori de criză” din PDL (recunoaşte sau nu Emil Boc, în partidul lui s-a format o masă critică, reprezentată de tripleta Blaga – Videanu – Berceanu, sprijiniţi de destui nemulţumiţi din teritoriu, care au votat cu cei care au pierdut). Iar masa asta critică, opoziţia asta activă din PDL s-ar putea să nu voteze un premier care nu provine din partid – ceea ce-ar fi cea mai mare şi ultimă prostie pe care ar putea-o face nişte oameni politici responsabili, dar s-au mai văzut cazuri, n-ar fi deloc de mirare să se-ntâmple aşa, sunt o mulţime de parlamentari legaţi ombilical de sistemul de relaţii Putere-Guvern. Şi, dacă noul premier n-ar fi votat, ar pica Guvernul şi-am intra într-o vrie politică de toată frumuseţea, exact ce n-am avea deloc nevoie.

Aici ar trebui să intre în scenă „dictatorul” Băsescu, preşedintele despre care se crede că ar conduce, de fapt, din umbră PDL. De data asta – şi nu numai de data asta... – mi-ar place ca Băsescu să fie un dictator adevărat, fie el şi plângăcios, şi să-şi impună voinţa măcar în tabăra pedelistă. Pentru că, din tot ce s-a întâmplat până acum, a reieşit că Traian Băsescu sprijină fără rezerve un premier independent. Ar fi cam singura mişcare politică eficientă şi inteligentă care s-ar putea face atât în folosul Guvernării, deci al ţării, cât şi în folosul PDL, care ar mai scăpa de anatema aruncată asupra sa, pe merit sau nu, de populaţia nemulţumită şi sărăcită de măsurile de austeritate impuse fără convingere, haotic şi discriminatoriu, de actualele partide din arcul guvernamental.

Cât despre „ce-ar fi vrut alţii să fie”, sintagma se referă la reacţia obtuză şi lipsită de credibilitate a „crailor” politicii româneşti, Ponta şi Antonescu; ei au devenit trompetele lui Dan Voiculescu, preluând la nesfârşit, plictisitor şi fără idei, refrenul impus de televiziunea mogulului: „Emil Boc nu este decât un mărunt activist comunist” (n-am înţeles cum poţi să ai tupeul să ataci acest subiect când tu, Victor Ponta, te închini „bătrânului edecar” comunist Ion Iliescu?!), iar PDL este condus de „Udrea şi Băsescu, care duc ţara în prăpastie”. Slabi şi deloc convingători „craii” Opoziţiei, transformaţi de Felix şi Vântu în trompetele mogulilor TV. Orice-ar fi fost la Congresul PDL, oricine ar fi ieşit preşedinte, ei ar fi spus acelaşi lucru. E secetă mare la USL...