Ce urmează după „Cupa României”?
După meciul de miercuri seara, de la Sibiu, se poate spune că portarul Niczuly a câştigat Cupa României la fotbal. N-aş fi pariat nici doi bani pe abilităţile portarului de la Sepsi în apărarea loviturilor de la 11 m, drept pentru care mi-am ascuns faţa-n pernă şi am ascultat doar vorbele comentatorilor. Şi totuşi, minunea s-a întâmplat.
Roland Niczuly a apărat 3 penalty-uri şi le-a permis fanilor Sepsi OSK să se bucure, să strige, să cânte, să deschidă şampania. Până la examenul de maturitate fotbalistică a lui Niczuly, echipa lui Dioszegi-Bergodi nu s-a remarcat prin nimic. Rondon a alergat mult, dar degeaba, rătăcit undeva pe partea stângă a terenului, unde nu prea îi place să joace, Ciobotariu şi-a arătat talentele de rateur calificat, ceilalţi au jucat acceptabil cel mult jumătate de oră din cele 90 de minute normale, iar în prelungiri n-a mai jucat nimeni mare lucru, au aşteptat şi-ai noştri, şi clujenii, penalty-urile.
Totul e bine când se termină cu bine. Îmi imaginez ce tristeţe apăsătoare s-ar fi lăsat peste clubul din Sf. Gheorghe şi ce măsuri ar fi urmat dacă Niczuly n-ar fi studiat tratatul „Cum să aperi loviturile de pedeapsă”, scris de Duckadam după isprava lui cu 4 penalty-uri apărate în meciul cu Barcelona de pe vremea când fotbalul era singura bucurie posibilă pe ecranele televizoarelor.
Chiar şi-aşa însă, viitorul echipei fanion a judeţului e în ceaţă. Se anunţă – pe surse, cum altfel... – plecarea antrenorului Bergodi, lucru pe care patronul Dioszegi nu-l confirmă, dar cine ştie ce-o mai fi şi pe la noi, e posibil să preluăm proastele obiceiuri ale „marilor” echipe româneşti obişnuite cu sacrificarea antrenorilor indiferent de performanţe.
Şi n-ar fi singura problemă care apare la orizontul ediţiei 2023-2024 a campionatului nostru. Dacă pleacă Bergodi nu se face gaură-n cer, rămâne echipa, poate vine Ciobotariu de la Voluntari... Undeva în primele 10 tot ne clasăm şi în viitorul campionat. Dar fanii echipei au început să-şi dorească mai mult decât Cupa. Şi probabil nu doar fanii, ci şi „sponsorii” formaţiei.
Am câştigat Cupa de două ori, am fost în play-off tot cam de-atâtea ori, dar în ediţia asta de campionat am câştigat un singur joc din play-off, cu Rapid. N-o fi cam puţin?! Şi, peste toate celelalte întrebări, deloc puţine: oare n-ar trebui să ne calificăm şi în etapele superioare ale Conference League?!
Răspunsul este „da” la ambele întrebări. Cum s-o facă Dioszegi-Bergodi sau Ciobotariu? Aducând jucători de valoare care să-i înlocuiască pe cei care, vrând-nevrând, vor pleca. Asta înseamnă bani, bani şi iar bani. Nu-mi dau seama cât mai poate şi până unde va merge dl. Dioszegi. E greu de presupus că patronul echipei va găsi fondurile necesare unor schimbări semnificative în lot, schimbări care să permită Sepsi OSK să se bată, de pildă, pentru un loc pe podium sau, de ce nu, chiar la titlu.
Ne dorim prea mult şi nu e cazul? Poate. Dar gândiţi-vă puţin la situaţia în care nu se-ntâmplă nimic, se merge ca şi până acum, fără alt obiectiv decât, eventual, Cupa României. E clar că echipa se plafonează, slăbeşte ca lot, dispar ambiţia şi voinţa de a fi acolo, sus. Într-o asemenea situaţie pare aproape sigur că ne aşteaptă mulţi ani de luptă în mediocritatea play-out-ului, ceea ce s-ar putea să nu fie pe placul suporterilor fideli.
Ce vreau să spun este că Sepsi OSK are nevoie de noi provocări, dar şi de sponsori cu mai multă dare de mână. Şi spun asta având în vedere că o parte din fondurile clubului au fost garantate, până acum, de guvernul ungar. Nu ştiu dacă-i vorba de mult sau puţin, dar ştiu că pentru guvernul Viktor Orban vin vremuri grele, incompatibile cu multe investiţii efectuate în scop etnic şi electoral în Secuime.
Conducerea clubului, finanţatorii interni şi externi, autorităţile locale vor avea mult de gândit şi de vorbit despre cum poţi ajunge în top cu cheltuieli cât mai mici. Dar mi-e teamă că în fotbalul de astăzi aşa ceva nu există.
Acum însă, e vremea să ne bucurăm şi să-i ridicăm o statuie lui Roland Niczuly. Pe soclu va trebui să lăsăm un loc şi pentru a doua statuie, care îl va înfăţişa pe cel care, în viitoarea ediţie a campionatului, va găsi un răspuns la întrebarea „Ce urmează pentru Sepsi OSK după Cupa României”?!