ECONOMIC 17 noiembrie 2017

Zahărul, pe masa discuțiilor dintre producători, procesatori și autorități

de Iulia Drăghici - Taraș | 1154 vizualizări

Dezbaterea publică de joi, de la Prefectură, a adus în vederea autorităților probleme importante cu care se confruntă producătorii și procesatorii din domeniul zahărului din zona județului Covasna

Aproape 30 de producători de sfeclă de zahăr din județul Covasna, dar și reprezentații Fabricii de Zahăr de la Bod, ai Ministerului Agriculturii, ai Prefecturii județului Covasna sau ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) s-au așezat, față în față, joi, 16 noiembrie a.c., și au discutat despre situația actuală a producției locale de zahăr.

În rândul celor prezenți, la masa autorităților s-au numărat directorul Direcției Generale de Politici Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Viorel Morărescu, prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, subprefectul Nicolae-Viorel Radocea, directorul Direcției Agricole Covasna, Könczei Csaba, directorul APIA Covasna, Marius Popica și directorul Fabricii de Zahăr de la Bod, Sergiu Marinescu.

Statistici județene privind sfecla de zahăr

În prezent, în anul curent, județul Covasna are 292 de producători de sfeclă de zahăr, arată statisticile județene, iar cel mai mare număr de producători s-a înregistrat în anul 2013, când în evidențele Direcției Agricole figurau 587 de astfel de producători.

Potrivit directorului Direcției Agricole Covasna, producția sfeclei de zahăr a înregistrat o creștere în ultimul an, după ce ani de-a rândul cifrele indicau doar scăderi.

„Am făcut o analiză pentru perioada 2012–2017. În primii trei ani, am avut o suprafață de 3.500 de hectare. În 2015, 2016 și 2017, suprafața a înregistrat o scădere și nu trebuie să ne ascundem după deget că s-a întâmplat din cauza incertitudinii în ceea ce privește procesatorul, adică Fabrica de Zahăr de la Bod. Din 2017, trendul este, cel puțin pe suprafață, în urcare. Noi sperăm că acest hop a fost rezolvat cu bine. Producția totală pe județ e destul de fluctuantă. Cea mai bună producție am avut-o în 2014 și în 2016. Anul acesta, producția medie se va situa între 40 și 45.000 de tone”, a explicat Könczei Csaba, în fața celor prezenți.

Acesta a mai spus că aderarea României la UE, tehnologizarea și investițiile europene în domeniu au fost de bun augur pentru producțiile de sfeclă de zahăr.

„La nivel de suprafețe nu sunt mari diferențe. 2.300 de hectare au fost înainte de aderare și 2.400, după aderarea la Uniunea Europeană. Interesant este că producția totală la nivelul județului Covasna înainte de aderare a fost de 59.000 de tone și, după aderare, am văzut un salt foarte mare, de 95.000 de tone”, a mai explicat directorul Direcției Agricole covăsnene.

Prețul de la raft, definit de directorul Fabricii de Zahăr de la Bod ca fiind „îngrijorător de mic”, lipsa unor sisteme de irigații sau lipsa unor politici agricole care să vină în sprijinul producătorilor de sfeclă de zahăr, dar și a unei imagini de ansamblu în ceea ce privește acest sector al agriculturii, mai ales comparativ cu alte țări, s-au numărat printre subiectele și problemele ridicate în cadrul întâlnirii de joi de la Prefectură.

„După cum se vede și din cifre, se poate constata că din partea producătorilor există voință și capacitate de a produce sfeclă. Însă acest lucru nu este suficient. Trebuie să existe și partea cealaltă, piața, care absoarbe, prelucrează și plătește acest produs. Așa cum s-a remarcat, pe meleagurile noastre, dar și în general în România, există condiții climaterice favorabile pentru producerea sfeclei. Din punctul nostru de vedere, însă, trebuie să constatăm că depindem de vicisitudinile vremii. Când avem un an agricol favorabil din punct de vedere al precipitațiilor, avem producție bună, iar când avem secetă, producția suferă. Sistemele de irigații care au existat au fost distruse, iar cele noi, pe care ar trebui să le construim în toată țara, nu prea există. Din punctul ăsta de vedere, dacă vorbim de politici agricole, fac o remarcă în atenția domnului Morariu, atunci crearea sistemului național de irigații trebuie să fie o prioritate pentru toate Guvernele care sunt și care vin de acum încolo”, a spus, într-o luare de cuvânt, producătorul de sfeclă de zahăr din județul Covasna, membru al asociației producătorilor de sfeclă „Bod”, Fazakas Tibor.

Ca răspuns, directorul Direcției Generale de Politici Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Viorel Morărescu, a precizat că va lua seama de solicitările cetățenilor, dar că, în același timp, trebuie să existe un plan cu obiective foarte bine definite, atât de partea autorităților, cât și a procesatorilor și producătorilor. În plus, acesta a vorbit și despre importanța creșterii calității, prin care producțiile locale sau naționale să se poată diferenția de cele importate.

Dezbaterea din sala de ședințe a Prefecturii a fost așteptată și apreciată de toți factorii interesați și s-a întins pe mai bine de două ore.

 

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.