ECONOMIC 14 octombrie 2024

Rectificare bugetară și extinderea protecției sociale

de Covasna Media | 406 vizualizări

COMUNICAT DE PRESĂ. În cadrul ședinței de joi, Consiliul Județean Covasna a luat decizii privind rectificarea bugetară și dezvoltarea sistemului de protecție socială, însă pe ordinea de zi s-au aflat și chestiuni organizatorice. 

„Prin rectificarea de buget, reușim să asigurăm completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităților de cult locale, pentru personalul neclerical. În județul Covasna, vorbim despre 250 de astfel de persoane. În acest scop, au fost alocate 3,19 milioane lei. Județul Covasna a primit 6,37 milioane lei printr-o hotărâre de guvern, pentru finanțarea serviciilor sociale din sistemul județean. Astfel, 6,24 milioane lei merg pentru finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului, în timp ce restul sumei intră în bugetul Căminului pentru persoane vârstnice din Hăghig. În urma concursului de programe sportive ce au drept scop promovarea sportului de performanță, Consiliul Județean Covasna asigură 1 milion de lei pentru finanțarea Asociației Clubul Sportiv Hochei Club Fenestela 68, din care 500 de mii de lei pot fi utilizați în anul 2024. Au fost, de asemenea, incluși 500 de mii de lei în bugetul Școlii Gimnaziale Speciale Sfântu Gheorghe, sumă din care se realizează reconstruirea împrejmuirii laterale și posterioare a școlii” – a explicat președintele CJ Covasna, Tamás Sándor. 

Consilierii județeni au aprobat totodată  investiția pentru modernizarea cântarului rutier de la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Boroșneu Mare. În acest scop, a fost alocată suma de 85 de  mii lei, asigurată din redevența încasată în baza Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transfer, tratare și depozitare deșeuri în județul Covasna.

Tot în ședința de joi, Consiliul Județean a aprobat și înființarea Centrului maternal Ilieni în structura organizatorică a DGASPC Covasna. Casa familială din Ilieni va fi reorganizată și va deveni centru maternal. Investiția este necesară întrucât, în județ, există un singur centru maternal, cel din municipiul Sfântu Gheorghe. Acesta are o capacitate maximă de  găzduire de doar 6 perechi mamă-copil, numai în ultimul an, 16 solicitări au trebuit refuzate din lipsă de spațiu. Cum la nivel județean, în centrele familiale, s-a înregistrat o scădere a numărului de rezidenți, spațiile eliberate de aceștia vor putea fi regândite și folosite pentru alte servicii sociale.

Consilierii au mai adoptat și proiectul privind înființarea Centrului de recuperare pentru copii cu dizabilități din Întorsura Buzăului. În acest oraș funcționează în prezent un astfel de centru, cu o capacitate de acordare a serviciilor specifice pentru 30 beneficiari pe lună, ceea ce s-a dovedit a insuficient. De aceea, un nou centru de recuperare, cu o capacitate pentru 70 de cazuri pe lună, a fost construit în parteneriat cu Fundația SERA. Astfel, consilierii județeni au aprobat regulamentul de organizare și funcționare a instituției.

În altă ordine de idei, Consiliul Județean Covasna s-a întrunit joi pentru ultima oară în actuala sa componență, mandatul consilierilor județeni urmând să expire luna aceasta. În acest context, președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, le-a mulțumit consilierilor județeni pentru efortul comun și pentru angajamentul demonstrat cu privire la dezvoltarea județului nostru.

Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.