Weekend cu festin vânătoresc la Covasna
Orașul Covasna va fi sâmbătă gazda Festivalului de mâncăruri vânătorești, acesta fiind organizat de către Ordinul Cavaleresc Gastronomic al Preparatelor în Aer Liber, în colaborare cu Asociaţia Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Covasna (ASIMCOV). Directorul ASIMCOV, Vajda Lajos, a declarat că aceasta este cea de-a patra ediție a Festivalului și va aduna la Covasna în jur de 25 de chipe concurente, fiecare încercând să-și demonstreze măiestria în ceea ce privește gătitul la ceaun al cărnii de vânat.
Taxa de înscriere în Festival a fost stabilită de către organizatori la două sticle de vin – un vin alb și unul roșu, iar în schimbul acestora concurenții vor primi un cort, o masă și un ceaun.
”În acest an avem și o nouă abordare în ceea ce privește echipa care va câștiga premiul de popularitate: introducem cupoane în valoare de 6 lei, pe care cumpărătorii le achiziționează de la organizatori și în baza cărora primesc câte o porție de tocană, exact de la echipa pe care o aleg ei – adică se vor duce după tocană la cine vor dori, vor preda cuponul în schimbul porției de tocană și la final vom vedea cine are cele mai multe cupoane”, a explicat Vajda Lajos.
Potrivit acestuia, concursul propriu-zis va începe la ora 11, în părculețul din fața Casei de Cultură Orășenești din Covasna, iar echipele vor fi atât locale cât și din partea orașelor înfrățite cu cele din județul Covasna.