TURISM 7 septembrie 2011

Staţiunea Covasna, cea mai căutată din ţară!

de Monica Vrânceanu | 939 vizualizări
La hotelurile și Spitalul de Cardiologie din Covasna s-au vândut anul trecut 16.047 bilete de odihnă și tratament, 10% din totalul biletelor din ţară Oraşul Covasna, supranumit și ”Staţiunea celor 1.000 de izvoare”®, se află pe prima poziție în ceea ce privește numărul biletelor de tratament balnear vândute în 2010.

La hotelurile și Spitalul de Cardiologie din Covasna s-au vândut anul trecut 16.047 bilete de odihnă și tratament, 10% din totalul biletelor din ţară

Oraşul Covasna, supranumit și ”Staţiunea celor 1.000 de izvoare”®, se află pe prima poziție în ceea ce privește numărul biletelor de tratament balnear vândute în 2010. Site-ul Econtext a realizat un top al stațiunilor de acest gen din România, iar între cele 51 existente pe tratament balneoclimateric, Covasna conduce cu peste 16.000 de bilete de odihnă și tratament acordate bugetarilor, pensionarilor și persoanelor cu afecțiuni medicale prin Casa Națională de Pensii (CNP).

Pentru anul trecut, la hotelurile și Spitalul de Cardiologie din Covasna s-au vândut 16.047 bilete de odihnă și tratament, 10% din totalul biletelor, semn că stațiunea se află în topul preferințelor celor care doresc să facă tratamente naturale.

Odată cu această vânzare-record la bilete, stațiunea Covasna a reușit să depășească stațiuni renumite precum Felix, Olănești, Căciulata, Herculane sau Amara, acestea vânzând între 15.000 și 8.000 de bilete de odihnă și tratament.

Turismul balnear este marca staţiunii

Primarul stațiunii Covasna, Lorincz Zsigmond, spune că poziționarea Covasnei pe primul loc între stațiunile țării este absolut firească, în primul rând datorită proprietăților naturale de aici și apoi ca urmare a faptului că în ultimii ani investițiile în hoteluri, Spitalul de Cardiologie și infrastructură nu s-au lăsat deloc așteptate, covăsnenii înțelegând că turismul balnear este marca acestui oraș.

„Tratamentul din Covasna dă roade și are rezultate foarte bune, ceea ce nu poate decât să ne bucure. În aceste condiții, principala sarcină a autorităților locale rămâne asigurarea și modernizarea infrastructurii, astfel încât să vindem bilete și în străinătate, în țările Uniunii Europene. Sigur, ne axăm pe piața internă în primul rând, dar dacă reușim să atragem bolnavii de afară e și mai bine”, spune primarul din Covasna, menționând că ”prima floare” în acest sens a și apărut luna trecută, când la Spitalul de Cardiologie a venit, pentru tratament, un asigurat medical din Austria.

Hoteluri pline-ochi la Covasna

Cu toate că numărul biletelor de tratament a scăzut faţă de alţi ani, hotelurile din Covasna continuă să fie pline. Așa s-a întâmplat și anul trecut, când Casa Naţională de Pensii nu a acordat bilete pentru lunile iulie și august, de exemplu, iar lipsa biletelor a permis atragerea pe alte căi a turiștilor aflați în căutare de tratament.

”Toate hotelurile stațiunii sunt permanent pline, iar Hotelul Bradul are în prezent solicitări duble față de capacitatea sa, contractele pentru biletele de tratament și odihnă fiind încheiate cu toate județele țării. Oamenii vin la Covasna pentru cura de la mofete, apele minerale și aerul deosebit. Se vine de obicei de două ori pe an – o dată la Spitalul de Cardiologie și o dată la tratament, iar bolnavii cu afecțiuni cardio nici nu mai au nevoie de medicație după ce fac aceste tratamente”, a declarat la rândul său Gheorghe Onea, administratorul Hotelului Bradul, care spune că pentru a putea onora toate solicitările de aici ar mai fi nevoie de cel puțin încă un hotel.

Biletele de odihnă și tratament se acordă prin Casa de Pensii în baza unor reguli stricte referitoare la afecțiunile și veniturile solicitanților, din martie până în decembrie inclusiv. Cererile se depun cu cel puţin 40 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită bilet, iar prin cerere solicitantul poate opta pentru cel mult trei staţiuni.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.