TURISM 26 august 2011

Lac turistic la Valea Crișului

de Monica Vrânceanu | 1947 vizualizări

Lucrările de consolidare și amenajare a lacului sunt aproape de finalizare, iar rezultatul va fi unul impresionant

Lucrările la lacul pe care îl împart Valea Crișului și Arcuș sunt în toi, iar cele două administrații locale se pregătesc ca din toamnă să preia un lac ce va deveni, cu siguranță, o atracție turistică. Inițiate cu aproape zece ani în urmă, lucrările de consolidare și amenajare a lacului de la Valea Crișului (la care au acces și parte și cei de la Arcuș) sunt aproape de finalizare, iar potrivit primarului din Valea Crișului, Silviu Ioachim, rezultatul va fi unul impresionant.

Silviu Ioachim a declarat că lucrările de amenajare și ecologizare de la lac sunt aproape de final, în prezent lucrându-se la stabilizarea malurilor, urmând ca în septembrie acestea să fie împodobite cu salcâmi care vor fi plantați nu doar pentru stabilizarea solului ci și în scop estetic.

”Lucrările includ și un drum interior de acces la lac, al cărui aspect final va fi precum al Lacului Sfânta Ana. Ne-am propus ca acest lac, odată amenajat, să fie o atracție turistică și suntem convinși că se vor găsi investitori în acest sens. Lacul aparține administrațiilor locale din Valea Crișului și Arcuș, având 27 de hectare de luciu de apă și vom face tot posibilul pentru a crea aici ceva deosebit pentru turism”, a declarat Silviu Ioachim.

În această idee, primarul a precizat că dezoltarea zonei – la care se va adăuga și reabilitarea DJ 121 de legătură cu Sfântu-Gheorghe prin Programul 10.000 de kilometri de drumuri reparate, i-a făcut deja pe mulți să fie interesați de cumpărarea terenurilor din zonă, astfel că prețurile au început să crească.

Lacul de la Valea Crișului s-a format din pânza freatică existentă în adâncuri, după ce pe acest loc, înainte de 1989, a funcționat o carieră de exploatare a lignitului. Pentru că lignitul obținut de aici era de calitate inferioară, după Revoluție s-a renunțat la exploatări, începându-se apoi ecologizarea zonei. Investițiile în lac au început în 2002, iar în ultimii ani aici au fost direcționate fonduri guvernamentale, astfel că în cele din urmă lucrările se vor finaliza în această toamnă.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.