Ramura construcțiilor, în declin continuu în județul Covasna
Aproape 100 de salariați a pierdut domeniul în ultimul an
Domeniul construcțiilor continuă să înregistreze scăderi în județul Covasna, în ceea ce privește cifra de afaceri, profitabilitatea și numărul de angajați, potrivit celui mai recent bilanț, Topul Firmelor, întocmit de Camera de Comerț și Industrie Covasna.
Dacă în 2016, se vorbea de scăderi de până la 35% în ceea ce privește cifra de afaceri, declinul a mai adunat 17 procente în 2017. Și profitul a înregistrat scăderi de aproape 23%. Mai mult, numărul angajaților s-a redus cu 99 de persoane în 2017 față de 2016.
Aceste lucruri se întâmplă în condițiile în care numărul firmelor a crescut în ultimul an, de la 406 la 426.
„Și anul trecut și în acest an, cifra de afaceri scade. (...) De ce? Pentru că am avut o creștere foarte mare atunci când am avut investiția Schweighofer, unde lucrau toți constructorii. Acum avem această descreștere. Dacă ar veni măcar un investitor de această anvergură pe an, atunci vedeți ce efecte pozitive ar avea și în domeniul construcțiilor”, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, președintele CCI Covasna, Edler András-György.
Cifra de afaceri în județul Covasna pe domeniul Construcțiilor s-a ridicat în 2017 la peste 221 de milioane de lei, fiind în top sub Industrie (2,5 miliarde de lei), Comerț (1,8 miliarde de lei ), Servicii (906 milioane de lei), Agricultură, pescuit și silvicultură (314 milioane de lei), dar peste Turism (126 de milioane de lei) și Cercetare, dezvoltare și hi-tech (76 de mii de lei).
În ceea ce privește profitul, în domeniul construcțiilor cifrele din 2017 s-au ridicat la 22 de milioane de lei.