Peste 1.500 de cereri unice de plată depuse până acum la APIA Covasna
Un număr de 1552 cereri unice de plată pentru o suprafaţă de 3852,81 hectare au fost depuse până în prezent în cadrul Campaniei pentru anul 2019 la APIA Covasna, informează un comunicat al instituţiei semnat de directorul executiv, Marius Popica
Cererile se depun la centrele judeţene APIA, în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol, şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.
APIA precizează că depunerea Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2019 se va încheia la data de 15 mai 2019, în conformitate cu prevederile legale, iar cei care nu se prezintă până la acest termen nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat.
În acest sens, fermierilor li se recomandă să se prezinte la data şi ora la care sunt programaţi, conform invitaţiei primite, pentru a se putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea solicitărilor în campania din acest an.
Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
De asemenea APIA Covasna reaminteşte ca începând cu 01 martie și până la data de 31 august 2019 rentierii agricoli se pot prezenta pentru obţinerea vizei aferente anului 2018.