ECONOMIC 4 august 2017

Percheziții în județul Covasna pentru evaziune fiscală și spălare de bani

de Iulia Drăghici - Taraș | 2120 vizualizări

Alte 11 județe și municipiul București au fost vizate, miercuri, 2 august, de cele 59 de percheziții ale polițiștilor

Trei persoane au fost reținute, joi, pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor desfășurate de polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș în 12 județe, printre care și Covasna, și în municipiul București, la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani.

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au efectuat, miercuri, 2 august, 59 de percheziții în județele Mureș, Alba, Sibiu, Cluj, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Iași, Giurgiu, Covasna, Harghita, Ilfov, precum și în municipiul București, la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani.

În urma acțiunii, trei persoane au fost reținute, iar 4.000 de lei și 3.600 de euro au fost ridicați în vederea confiscării. Cele trei persoane implicate în comiterea infracțiunilor și reținute pentru 24 de ore sunt din județele Iași și Bistrița-Năsăud, respectiv, municipiul București.

Potrivit comunicatului de presă al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), transmis joi, „din cercetări a reieșit că trei persoane ar fi înființat sau preluat mai multe firme fantomă, pe care le-ar fi folosit strict pentru emiterea de facturi fiscale fictive către diverși agenți economici, cu scopul diminuării masei impozabile a acestora din urmă și, implicit, sustragerii de la plata către bugetul de stat a impozitelor și taxelor aferente.

După emiterea facturilor fictive, cei în cauză ar fi încasat în conturile acestor societăți contravaloarea respectivelor facturi fiscale, iar sumele încasate ar fi fost retrase integral și restituite reprezentanților firmelor reale, fără comisionul perceput de aceștia, care varia între 5 și 12%.

În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate în vederea confiscării sumele de 4.000 lei și 3.600 de euro. Totodată, au fost ridicate și o serie de documente contabile, de natură a sprijini ancheta în vederea stabilirii activității infracționale pe un palier mai larg”, arată comunicatul de presă.

La activități au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș și de la structurile de combatere a criminalității organizate din București, Alba, Sibiu, Cluj, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Iași, Giurgiu, Covasna, Harghita și Ilfov, precum și jandarmi.

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.