Infrastructura rutieră din stațiunea Covasna, reabilitată printr-un proiect cu fonduri europene
Peste 19 milioane de lei, majoritate fonduri nerambursabile, vor fi investiți în reabilitarea infrastructurii rutiere din stațiunea Covasna, mai exact a unui număr de 11 străzi, contractul de finanțare fiind semnat joi, la Alba Iulia, de către primarul orașului, Gyerő József, și de Maria Ivan, director Direcția Coordonare din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.
Printre consecințele proiectului „Reabilitarea infrastructurii rutiere în stațiunea balneoclimaterică Covasna”, finanțat prin POR 2014-2020, primul semnat pe acest domeniu, respectiv 7.1, în Regiunea Centru, se numără, potrivit autorităților locale, și creșterea numărului mediu de salariați în cadrul stațiunii balneoclimaterice, ceea ce va duce la creșterea gradului de ocupare a populației din zonă și, implicit, la un nivel de trai mai ridicat.
Potrivit sursei citate, vor fi reabilitate în următoarele 24 de luni un număr de 11 străzi din oraș, în lungime de peste 6,5 kilometri, care se vor adăuga rețelei stradale reabilitate prin POR 2007-2013, în urmă cu doi ani, completând astfel procesul de dezvoltare turistică a orașului. Bugetul total este de peste 19 milioane de lei, din care valoarea eligibilă reprezintă peste 18,6 milioane de lei.
Prin acest proiect se vor reabilita sau crea și trotuare, spații verzi, instalații de apă, canalizarea pluvială și canalizarea menajeră, acolo unde este necesar.
„Concret, edilii apreciază că va crește numărul mediu de salariați în cadrul stațiunii balneoclimaterice Covasna, ceea ce va duce la creșterea gradului de ocupare a populației din zonă și, implicit, la un nivel de trai mai ridicat. În același timp, se anticipează și creșterea numărului de operatori economici din zona orașului care își desfășoară activitatea în domeniul turistic și în sectoarele adiacente”, se menționează în comunicat.
Acest proiect reprezintă, de fapt, o continuare a investițiilor demarate prin POR 2007-2013. „În 2016, lucrările precedente de reabilitare a infrastructurii din Stațiunea balneoclimaterică Covasna, începute în 2012, au ajuns la final. Au fost realizate lucrări în valoare totală de peste 18 milioane de lei, pentru modernizarea și reabilitarea a 16 străzi. Și prin vechiul proiect s-a urmărit reabilitarea părții carosabile, reabilitarea rețelei de apă potabilă, realizarea sistemului de canalizare menajeră și pluvială, înlocuirea bordurilor care delimitează carosabilul, reabilitarea trotuarelor existente, amenajarea de platforme de parcare, amenajarea de spații verzi”, precizează sursa citată.
„Covasna a avut nevoie de modernizarea și dezvoltarea infrastructurii, ceea ce va conduce la o mai mare atractivitate a zonei și o protejare a zăcămintelor hidrominerale. Prin acest nou proiect va crește și numărul mediu de salariați în cadrul stațiunii balneoclimaterice Covasna, deoarece noi am identificat posibilitatea creșterii numărului mediu de salariați cu 251 persoane într-un orizont de 5 ani, în urma consultărilor publice derulate pentru pregătirea acestui proiect”, a declarat, potrivit comunicatului, primarul orașului Covasna, după evenimentul de semnare a noului contract de finanțare.
Orașul Covasna este o stațiune balneară situată într-o fostă zonă cu activitate vulcanică, recunoscută pentru apele sale minerale cu debite foarte mari, nămol mineral și pentru mofete. Sub orașul Covasna se află una dintre cele mai mari emanații de dioxid de carbon din Europa. Mofetele naturale au un efect benefic asupra persoanelor cu tratamente cardiovasculare în special, dar și pentru alte boli. Covasna a fost declarată în anul 2002 stațiune balneoclimaterică de interes național, se menționează în comunicatul ADR Centru.
Potrivit reprezentanților ADR Centru, până la finele lunii iulie la nivelul Regiunii Centru s-au depus pe POR 2014-2020 un număr de 840 proiecte, din care 512 au rămas în etape de selecție. Până în 10 august, un număr de 22 de proiecte au fost contractate la nivelul regiunii, cu o valoare totală de 376,78 milioane de lei.
„Suntem foarte preocupați de susținerea acestor investiții și este important faptul că există o continuitate în pregătirea de proiecte care asigură dezvoltarea turismului. Poate acesta este și unul din motivele pentru care, în ultimii doi ani, Regiunea Centru a devenit prima regiune turistică a țării, cu un număr de peste 2,5 milioane de turiști anual, care se bucură de investițiile în reabilitarea infrastructurii, a unităților de cazare, dar și a obiectivelor de patrimoniu cultural din cele șase județe”, a declarat Maria Ivan, director direcția Coordonare ADR Centru.
Sursă foto: adrcentru.ro