Fabrică nouă pentru produsele Kézdi Lacto
În urma unei investiții de patru milioane de euro din fonduri europene, Cooperativa Agricolă Kézdi Lacto din Tg. Secuiesc beneficiază de o fabrică de lapte nouă, care va fi gata în cursul acestei luni. Împreună cu Asociația Bălțata Românească din Hărman, Cooperativa le va da fermierilor covăsneni șansa să își vândă produsele la nivel național, conform informațiilor transmise de senatorul UDMR, Fejér László-Ödön.
Senatorul UDMR, Fejér László-Ödön, a transmis în cadrul conferinței de presă a UDMR de la Sf. Gheorghe că, prin faptul că legea cooperativei a fost modificată în acord cu inițiativa formațiunii politice din care face parte, fermierii beneficiază de facilități semnificative pentru activitatea pe care o desfășoară.
Astfel, la Târgu Secuiesc, a fost reconstruită cu fonduri europene o fabrică ce fusese desființată cândva. „Noi am pornit ca să facem această fabrică de lapte în Tg. Secuiesc ca să ajutăm fermierii din zona Tg. Secuiesc. (...) Deja pot să zic că este o cooperativă a județului Covasna, dar nu numai, că avem un nou aliat mare, la Asociația Bălțata Românească din Hărman, care reprezintă, pot să zic toată țara. Astfel, cooperativa din Tg. Secuiesc acum e o cooperativă românească”, a precizat senatorul.
Parlamentarul UDMR a transmis că în această lună construcția fabricii va fi încheiată, anul viitor urmând a fi obținute aprobările necesare. Pentru că procesul birocratic și verificările care au rămas de făcut se vor întinde pe o durată greu de estimat, încă nu se cunoaște data la care produsele obținute în noua fabrică vor fi disponibile pentru consum.
„O să pornim cu două produse. Produse marca Tg. Secuiesc, Kézdi Lacto, dar în același timp, am pregătit marca Bălțata românească, cu care o să mergem în toată țara. Am investit 4 milioane fonduri europene, fabrica e gata. O să facem ca fermierii să aibă o speranță, să nu mai vândă vaca, ci să cumpere vaci”, a încheiat optimist politicianul.