ECONOMIC 6 martie 2020

5 lucruri de știut dacă vrei o parte din bugetul de 2,35 de milioane de lei

de Iulia Drăghici - Taraș | 2604 vizualizări

Proiectele se depun la Consiliul Județean până în 23 martie 

Consiliul Județean (CJ) Covasna a organizat joi, 5 martie, o conferință la care au luat parte zeci de reprezentanți ai ONG-urilor din județ. Tema întâlnirii a fost prezentarea posibilității de a depune proiecte în programul anual de finanțare nerambursabilă cu fonduri publice din bugetul județului Covasna pe anul 2020, conform Legii nr. 350/2005.

Sesiunea de informare a avut rolul de a le prezenta celor interesați, care au luat parte în număr mare la acțiune, condițiile de participare și noutățile programului anual care pune la bătaie un buget de 2,35 de milioane de lei. 

Iată ce au putut afla cei prezenți la întâlnirea de joi:  

1. Proiectele pot începe chiar din aprilie. Datorită faptului că bugetul național și implicit cel județean au putut fi adoptate mai devreme anul acesta, asociațiile au șansa să înceapă treaba mai repede. 

Lucrul bun pentru anul acesta este că bugetul a fost aprobat mai devreme. În 2017 și 2019, din iunie am pornit, am semnat contractele. Acum se pot semna chiar din aprilie, dacă sunt programe care încep în a doua jumătate a lunii aprilie”, ne-a spus coordonatorul programului, Tóth Szabolcs. 

Calendarul acțiunii arată că ultima zi pentru depunerea proiectelor este 23 martie, ora 16:00. În perioada următoare, timp de 5 zile, are loc revizuirea proiectelor și solicitarea de completări și informații, acolo unde este cazul. 

Perioada de implementare a proiectelor este 20 aprilie – 10 decembrie 2020. 

De reținut este și faptul că actele pentru decont se depun în termen de 30 de zile de la data încheierii activității, pentru a nu aglomera spre finalul anului procesul. 

2. Bugetul total este de 2,35 de milioane de lei. Suma este similară cu cea de anul trecut, spun finanțatorii. Din aceștia, 200.000 de lei sunt pentru proiectele de sport, 150.000 de lei pentru tineret, un milion de lei pentru cultură și recreere și un milion de lei pentru culte. 

3. Asociațiile investesc și apoi își recuperează banii. Regula în cadrul acestui concurs de proiecte este că se depun proiectele, dacă se aprobă, se implementează cu banii asociației, după care se depune documentația justificativă pentru a recupera investiția. 

Se depune proiectul, după care, din banii proprii se realizează activitatea, după care depune decontul”, ne-a explicat Tóth Szabolcs. 

Unele asociații din aceste posibilități își finanțează activitățile de ani de zile. Gândiți-vă că un program pe care îl organizează o asociație într-un sat, de zilele localității, nu costă foarte mult, dar cu 5.000 de lei se pot face foarte multe”,  a mai punctat acesta.

În același timp, este util de amintit că proiectul presupune o co-finanțare proprie a asociațiilor, care trebuie să fie de 10% din totalul sumei aprobate.  

4. Detaliile contează. În redactarea proiectelor, dar mai ales a hârtiilor pentru decont, foarte importante sunt amănuntele care vor ajuta la demonstrarea faptului că proiectul este important și respectiv că banii s-au folosit cum trebuie. 

Scopul nostru este să avem depuse cât mai multe proiecte și toate eligibile și bineînțeles, când o să se depună decontul acestor proiecte să nu avem iarăși probleme. (...) Ideea este ca atunci când scrieți proiectul, să formulați și să scrieți cât mai multe amănunte legate de proiectul dumneavoastră, de ce este important, cine sunt beneficiarii, care este rezultatul, iar dacă acest proiect este implementat, să aibă o vizibilitate mai mare, să încercați să îl promovați pe toate căile. Cea mai simplă metodă este Facebook-ul. Și bineînțeles, când depuneți decontul proiectului să aveți cât mai multe amănunte, cât mai multe numere”, a punctat și vicepreședintele CJ Covasna, Grüman Róbert. 

5. Rapoartele trebuie scrise în format electronic. Suntem în anul 2020 și acum toată lumea are acces la calculator”, au spus finanțatorii, care au punctat că este nevoie ca toate formularele să fie completate în format electronic, dar și să fie atenți să le descarce pe cele noi, de anul acesta. 

Anual, la Consiliul Județean se depun aproximativ 550 de proiecte în total, iar majoritatea, cam peste 450 dintre acestea, primesc finanțările solicitate. Cele mai multe solicitări vin din partea cultelor, dar și domeniul cultural și recreere are parte de multe solicitări. Sportul și tineretul sunt categorii care sunt mai puțin accesate. De regulă, proiectele sunt respinse fie din cauză că nu respectă criteriile impuse, fie că bugetul stabilit nu reușește să acopere toate solicitările. 

Consiliul Județean Covasna acordă finanțări nerambursabile încă din anul 2009, spun specialiștii din cadrul instituției. Detalii despre acest demers pot fi obținute la sediul și pe site-ul instituției. 

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.