Rezultatele campaniei de ecologizare de la Întorsura Buzăului
Întorsura Buzăului a avut parte vineri de una dintre cele mai ample acțiuni de ecologizare organizate vreodată aici, în cadrul campaniei „Curățăm România”. Aproximativ șase tone de deșeuri au fost adunate de cei peste 600 de voluntari angrenați în mai multe zone din oraș, de la Brădet, Crivină, până în Floroaia Mică și Floroaia Mare. Autoritățile locale, care au coordonat activitatea și au implicat școlile din zonă, sunt mulțumite de rezultate, mai ales că obiectivul principal a fost dorința de a crea un precedent și de a forma modele de urmat în domeniul îngrijirii mediului înconjurător.
Cu toate că cea mai intensă mobilizare a fost în capătul străzii Aviatorului, în zona cartierului de romi, vineri au fost acțiuni de curățire a spațiului public și în zona de intrare în oraș (Predeluț), unde au fost implicați angajați ai Ocolului Silvic Teliu și cei ai primăriei, zona podului din Crivină, pe malul apei, unde au ecologizat echipe de elevi de la Școala din Brădet și de la Liceul „Nicolae Bălcescu”, sau în zona Camping, printre blocuri, strada Gheorghe Doja și Pârâul Floroița, unde au fost echipe de la Școala „Mihail Sadoveanu”.
Dar, așa cum am precizat, cea mai concentrată acțiune a fost în zona din capătul străzii Aviatorului, unde au fost peste 300 de persoane, elevi de la Liceele „Eliade” și „Bălcescu”, angajați ai primăriei și beneficiari de ajutor social, dar și locuitori, inclusiv copii, din respectivul cartier. S-au strâns în total trei basculante pline cu deșeuri, majoritatea reciclabile.
Cert este că problema nu s-a rezolvat acolo doar cu o singură acțiune, după 30 de ani de haos. Au fost descoperite zone cu adevărate gropi de gunoi improvizate, de până la șase metri adâncime, unde nu s-a putut intra nici cu utilajele primăriei.
Primarul Raul Urdă a declarat, într-un interviu pentru Observatorul de Covasna, că în zilele următoare serviciul de salubritate va duce containere pentru colectarea deșeurilor în acea zonă și că vor începe să se facă și contracte pentru noi clienți.
Tot edilul a spus că se estimează că în toate activitățile de vineri au fost implicate peste 600 de persoane, care au colectat în jur de cinci sau șase tone de deșeuri aruncate necorespunzător pe raza orașului. El a precizat și că vor mai exista astfel de acțiuni, care au rol mai degrabă educațional.
„Noi considerăm toată acțiunea ca fiind un mare succes. S-au ecologizat multe zone din oraș, nu doar cartierul de romi. (...) M-a bucurat foarte mult că peste 100 de copii din zona cartierului de romi au fost foarte activi și s-au implicat foarte mult. Deci, pe lângă faptul că am făcut curățenie, am încercat să și educăm. (...) O să mai facem astfel de acțiuni, nu neapărat în cadrul campaniei naționale, ci noi, primăria, împreună cu cei de acolo”, ne-a spus primarul Raul Urdă.
La începutul anului, orașul Întorsura Buzăului a fost amendat cu 15.000 de lei de Garda de Mediu Covasna, pentru că autoritatea locală nu a îndeplinit în totalitate măsurile trasate de comisarii de mediu la un control anterior, iar zona vizată a fost chiar cea din capătul străzii Aviatorului. Atunci autoritățile au primit indicații să curețe zona respectivă, altfel vor urma din nou sancțiuni.
Acum, aleșii spun că și-au dat tot interesul în a ecologiza zona, dar speră și că inspectorii Gărzii de Mediu vor înțelege că nu se poate face în câteva luni ce nu s-a făcut în trei decenii.
Inițial, acțiunea de ecologizare de la Întorsura Buzăului a fost planificată pentru data de 30 aprilie, dar din cauza ploii și a vremii nefavorabile a fost amânată și reprogramată pentru 13 mai.
Sursa foto: Raul Urdă