ECOLOGIE 30 iunie 2022

Primăria Sfântu Gheorghe vrea să introducă un sistem SMART pentru colectarea selectivă a deşeurilor

de Agerpres | 1261 vizualizări

Primăria Sfântu Gheorghe vrea să introducă un sistem SMART de colectare a deşeurilor din gospodăriile populaţiei, care să ducă la creşterea cantităţilor de materiale reciclabile recuperate, precum şi la implementarea principiului „plăteşti pentru cât arunci”.

Printr-un proiect în valoare de 38 de milioane de lei, în locul actualelor puncte de colectare a deşeurilor aflate în cartierele de blocuri vor fi amenajate insule SMART, dotate, printre altele, cu detectoare de greutate şi volum precum şi cu sistem de înregistrare şi monitorizare.

Potrivit autorităţilor locale, în punctele de colectare SMART se va putea realiza colectarea selectivă a mai multor tipuri de deşeuri, cum ar fi hârtie, sticlă, plastic, doze de aluminiu, deşeuri reziduale şi deşeuri biodegradabile. Acestea pot fi configurate cu mai multe guri de încărcare, între 3 şi 8 pe o latură sau două, folosindu-se containere de 1.100 litri amplasate în interior.

Conform unui document postat pe pagina de internet a Primăriei, prin realizarea acestei investiţii se preconizează că se vor reduce ciclurile de transport şi de personal ale firmei de salubritate prin sistemul de citire de la distanţă, se va reduce numărul de operaţiuni de ridicare a deşeurilor şi se va împiedica accesul în incintă al persoanelor nearondate zonei.

De asemenea, se va reduce cantitatea de deşeuri reziduale care ajunge la groapa de gunoi, prin selectarea materialelor ce pot fi reciclate şi reintroduse în ciclul de producţie, şi, nu în ultimul rând, va fi îmbunătăţit aspectul urbanistic al oraşului.

Ecoinsulele vor fi amplasate în locul celor 94 de platforme de colectare a deşeurilor existente în prezent în municipiul Sfântu Gheorghe, dotate cu containere supraterane şi semiîngropate.

Proiectul iniţiat de autorităţile locale prevede atât realizarea construcţiilor, cât şi dotarea cu echipamente şi ar urma să fie realizat într-o perioadă de 21 de luni, finanţarea fiind asigurată din bugetul local şi din PNRR.

Un container ultramodern de colectare selectivă a deşeurilor a fost pus experimental în funcţiune în municipiul Sfântu Gheorghe la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut.

Prevăzut cu cinci ferestre, dintre care două pentru deşeuri de hârtie şi carton, două pentru deşeuri de plastic şi metal şi unul pentru deşeuri de sticlă, containerul este dotat cu un cântar şi un cititor de coduri de bare care permite identificarea deşeurilor depuse de fiecare familie pe urma scanării QR-ului imprimat pe saci şi aplicarea tarifelor diferenţiate între cei care colectează selectiv deşeurile şi cei care nu fac acest lucru.

Sursa foto: sfantugheorgheinfo.ro

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.