ECOLOGIE 10 aprilie 2019

VIDEO Peste 35 de tone de sticlă, colectate în 2 zile la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1313 vizualizări

Din martie, peste 56 de tone de sticlă s-au strâns în tot județul

Campania de colectare desfășurată de Tega în 6 și 7 aprilie la Sfântu Gheorghe a adunat 35,5 tone de sticlă. Alte 21 de tone s-au colectat în urma acțiunii începute după mijlocul lunii martie în mai multe localități gestionate de aceeași companie de salubritate.

„La sticlă am procedat în felul următor: la fiecare 5 kilograme de sticlă predate, am dat câte o cutie de bere. (...) La Sfântu Gheorghe am strâns 2 camioane mari de sticlă. Am avut 6 locații, oamenii au fost acolo toată ziua și toată lumea a putut să meargă”, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, directorul Tega, Máthé László.

Cantitatea de sticlă colectată va ajunge la depozitul de la Popești-Leordeni în județul Ilfov, unde Green Glass Recycling plătește 1 leu pe tonă, a mai informat șeful Tega.

Din 18 martie, aceeași companie de salubritate a demarat campania de degajare a obiectelor voluminoase, respectiv de colectare de sticle. Până acum, campania a ajuns deja în localităţile Micfalău, Bixad, Malnaș, Bodoc, Valea Crișului, Arcuș, Ghidfalău, Chichiș, Ilieni, Araci, iar în aceste zile se află la Hăghig.

Aici, au fost colectate 21 tone de sticlă şi 25 tone de deşeuri electrice şi electronice.

„La deșeuri electrice am făcut un proces verbal și scădem din factura ce trebuie să o plătească cetățeanul respectiv”, a mai spus Máthé László.

În perioada următoare campania va ajunge şi în restul localităţilor din judeţ, până la sfârșitul lunii iunie, în iulie va fi o pauză, urmând ca în august să se reia acțiunea.

Totodată, o nouă campanie de colectare de sticlă va avea loc la Sfântu Gheorghe în septembrie.

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.