#OraPământului: Problemele planetei ne privesc pe toți, indiferent de naționalitate
Tinerii din Sfântu Gheorghe participă, de peste un deceniu, la cea mai mare mișcare voluntară de mediu din lume
Când luminile s-au stins, timp de o oră, sâmbătă noaptea, între 20:30 și 21:30, în parcul central din Sfântu Gheorghe aproximativ 40 de tineri, „înarmați” cu chitare, lumânări și lanternele telefoanelor mobile s-au pus pe cântat, în română, maghiară și engleză, pentru a atrage atenția asupra problemelor de mediu cu care se confruntă planeta. Așa se marchează, de peste 10 ani, în reședința județului Covasna, Ora Pământului.
Mai multe imagini de la acest eveniment, aici
La acțiunea din 24 martie, inițiată și coordonată de Asociația de Tineret „Ecou”, au participat elevi ai liceelor „Mihai Viteazul”, „Plugor Sándor” și „Mikes Kelemen”, tineri care au înțeles că problemele planetei ne privesc pe toți, indiferent de naționalitate.
„Este pentru a 10-a oară când sărbătorim aici la Sfântu Gheorghe Earth Hour (eng. Ora Pământului). Mesajul pe care l-am transmis încă de la început a fost că problemele planetei ne privesc pe toți, indiferent că suntem americani, englezi, ruși, români, maghiari și așa mai departe. Astfel că de peste 10 ani profităm de acest eveniment global pentru a ne bucura împreună, tineri români și maghiari, timp de o oră, cântând în română, maghiară și engleză”, ne-a spus președintele Asociației de Tineret „Ecou” din Sfântu Gheorghe, Alexandru Újvárosi - Brezeanu.
Sâmbătă, oameni din peste 7000 de orașe, din 180 de țări au luat parte la acțiunea care anul acesta și-a propus să atragă atenția asupra stării biodiversității la nivel mondial. În România, peste 25 de orașe din toată țara au fost implicate în această mișcare de mediu.
Earth Hour a pornit la inițiativa organizației mondiale de mediu WWF din Australia, în Sydney, în anul 2007, când peste 2.2 milioane de oameni și 2000 de sedii de companii au stins luminile pentru o oră, din nevoia de a atrage atenția, la nivel global, asupra problemei schimbărilor climatice. „De atunci, oameni din toată lumea s-au alăturat acestei mișcări pentru a arăta că doresc mai multă determinare și acțiuni concrete din partea decidenților în adresarea problemelor din ce în ce mai acute de mediu”, arată site-ului dedicat evenimentului, Ora-Pământului.ro.