ECOLOGIE 2 martie 2021

Fundația Comunitară vrea să planteze încă 5.000 de puieți la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1228 vizualizări

Trebuie să existe alte reguli pentru protejarea lor, spun organizatorii programului

Programul educațional de mediu „Poarta de soare” al Fundației Comunitare Covasna continuă și anul acesta. La fel ca anul trecut, vor fi plantați încă 5.000 de puieți, dar, spre deosebire de anul trecut, când nu au putut lua parte elevii din cauza restricțiilor de pandemie, acum se pune accent pe participarea tinerilor. Totuși, până la momentul acțiunii, este nevoie să se găsească o serie de soluții care să permită protejarea puieților, pentru că spre deosebire de atunci nu a fost un succes până la capăt.  

Acțiunea lansată în 2020, prin care coordonatorii și-au propus să înceapă plantarea unei noi păduri în zona limitrofă a municipiului Sfântu Gheorghe, mai exact lângă cariera de piatră din zona Őrkő, nu se oprește, în ciuda greutăților întâmpinate. 

„Continuăm și acest program. Anul acesta vor fi plantați încă 5.000 de puieți. De data aceasta suntem foarte „pentru” implicarea tinerilor în activități de plantare. Undeva în martie – aprilie o să aibă loc aceste activități. O să organizăm în așa fel încât ei să participe în condițiile actuale. În prezent, strângem fonduri pentru achiziționare. Deja avem comanda pentru 5.000 de puieți, de la firma Ikaplant de la Ghelința. De acolo procurăm acești puieți. O parte a strângerii fondului necesar se realizează prin cutiile de donații amplasate la magazinele Bertis, respectiv, o altă ocazie va fi Licitația Civilă, Poarta de Soare fiind unul dintre proiectele nominalizate la această acțiune de strângere de fonduri”, ne-a spus directoarea Fundației Comunitare Covasna, Bereczki Kinga. 

Aceasta punctează că pentru ca programul să devină un succes, e nevoie de sprijinul autorităților, care fie să găsească un loc mai propice decât cel pus la dispoziție anul trecut, fie să găsească modalități să se asigure că într-adevăr puieții pot crește în siguranță. 

„Înainte de plantare o să discutăm cu oficialitățile, cu primăria Sfântu Gheorghe. Am avut o ședință cu echipa de proiect și am dori să ajungem la un acord, să găsim o soluționare a protejării terenului pe care se face plantarea. Din păcate, experiența ne arată că mai mult de jumătate dintre puieți i-am pierdut. Parțial din cauza terenului care nu este favorabil, pentru că este plin cu gunoi și pe de altă parte, din păcate, cei care au rămas în viață, sunt în imediata apropiere a pădurii și acolo se trece cu caii și căruțele. Așa, iarăși, pierdem câțiva dintre puieții care s-au prins. Așadar, este foarte important să găsim o soluționare pentru protejare, pentru că a fost promisiunea primăriei locale, că asigură teren și protejarea terenului. Ori prin alegerea unui alt teren, ori trebuie cumva găsită o altă soluție. Acum au săpat, cu excavatorul, un șanț pentru delimitare, dar pe care oamenii de acolo l-au îngropat ca să poată să traverseze. Deci s-a dovedit a fi inutil”, ne-a explicat directoarea. 

Bereczki Kinga a spus, în același context, că deși este o provocare, programul dorește să transmită tinerilor un mesaj optimist, că orice problemă trebuie să își găsească soluția, indiferent cât de greu pare. 

„Este important, pentru că este și muncă investită, și financiar, dar, cel mai important, prin acest program vrem să dăm un exemplu pozitiv, un mesaj pozitiv tinerilor, copiilor, viitoarei generații ce important este, cum putem remedia probleme care apar în regiune. Ne pare rău că terenurile forestiere se distrug și dispar pădurile, însă noi putem să ajutăm prin a planta. Deci întotdeauna găsim o soluție pentru probleme comunitare. Și ăsta este mesajul pentru copii. De aceea este important să protejăm puieții pe care i-am plantat”, a punctat directoarea Fundației Comunitare Covasna. 

Programul „Poarta de soare” a câștigat și locul I la categoria „Cea mai bună investiție în societate”, la Superlativele Covasna Media pe 2020. 

În anul 2020, Fundația Comunitară Covasna a derulat 13 programe comunitare, printre cele mai populare fiind „Poarta de Soare”, „Un pom pentru generația viitoare” sau „Licitația Civilă”. Atunci s-au strâns 266.500 lei și s-a reinvestit în comunitate un fond în valoare de aproape 212.000 de lei. 

Sursa foto: https://www.napkapu.info

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.