ECOLOGIE 22 septembrie 2021

Garda de Mediu: 15.000 de lei amendă pentru autoritățile din Vâlcele

de David Leonard Bularca | 1388 vizualizări

În urma unui control realizat de Garda de Mediu Covasna pe raza unității administrativ – teritoriale Vâlcele, comisarii instituției au găsit nereguli privind gestionarea deșeurilor. Urmare a acestui control, care a avut loc pe 13 septembrie, angajații Gărzii de Mediu au decis acordarea unei amenzi de 15.000 de lei către administrația locală. 

Pe lângă amenda acordată, s-au stabilit și diferite termene pentru remedierea neregulilor. 

„În data de 13.09.2021 o echipă de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Covasna a efectuat un control tematic pentru verificarea stării de salubrizare pe raza UAT Vâlcele, ocazie cu care s-au constatat neconformități în ceea ce privește gestionarea deșeurilor de către autoritatea administrației publice locale. Pentru neconformitățile constatate s-a aplicat o sancțiune contravențională în cuantum de 15.000 lei în baza legislației specifice, fiind stabilite măsuri cu termen în vederea remedierii deficiențelor”, se arată într-o comunicare publică făcută de Garda de Mediu Covasna. 

În luna august, cele două echipe de comisari ai instituției au efectuat 33 de inspecții și au acordat nouă sancțiuni în valoare totală de 155.500 de lei. În același timp, s-a suspendat activitatea a două societăți, iar în cazul unei firme s-a propus suspendarea actelor de reglementare.

Sursa foto: Garda de Mediu Covasna/Facebook 

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.