ECOLOGIE 19 septembrie 2022

250 de elevi din Sita Buzăului au spus „NU” gunoaielor aruncate la întâmplare

de David Leonard Bularca | 1657 vizualizări

Elevi de la toate școlile din Sita Buzăului, însoțiți de părinți și profesori, s-au întâlnit sâmbătă cu scopul de a spune un „nu” clar și răspicat gunoaielor aruncate la întâmplare de pe raza localității în care trăiesc. În ciuda norilor de pe cer, s-au îmbrăcat corespunzător și au reușit să strângă 84 de saci plini cu gunoaie, conform directoarei adjuncte de la Școala Gimnazială „Nicolae Russu”, Otilia Buzea. Acțiunea a avut loc în cadrul campaniei „Let’s Do It, România”. 

„Au participat 250 de elevi. Pe lângă elevi, am avut și cadre didactice (...). Este un număr foarte mare. Mă uitam și de la fiecare școală au venit să participe la activitate. Au fost clase de la care au venit toți elevii, nu a lipsit nici unul, toți au venit”, a spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, Otilia Buzea. 

Zonele care au fost vizate de curățenie au fost alese împreună cu autoritățile locale, spune directoarea adjunctă de la „Nicolae Russu”.

Concluzia celor mici a fost că la Sita Buzăului „avem foarte mulți fumători”. 

„Am strâns 84 de saci. Pe drum, pe DN, pe zonele acestea vizibile, nu prea am găsit gunoaie, deci pot să zic că oamenii s-au mai civilizat. Ce au găsit copiii, și spuneau cei de a V-a, că eu i-am însoțit pe ei, legat de fumători. Găseau foarte multe chiștoace. Concluzia era că în Sita Buzăului avem foarte mulți fumători. Multe gunoaie am găsit pe albia râului. Domnul viceprimar a luat o echipă și s-a dus de la Crasna înspre limita spre județ. Acolo s-au adunat vreo 25 de saci. Multe gunoaie aruncate pe albia râului”, ne-a detaliat Otilia Buzea.

La activitatea care a durat aproximativ o oră și jumătate au participat chiar și preșcolari. 

„Chiar și copiii de grădiniță au venit și au făcut curat pe lângă grădiniță, că am zis să nu îi ducem pe cei mici pe drum lung. Am zis că în zona în care își desfășoară ei activitatea să strângă, nu cine știe cât, dar ideea aceea de a ecologiza, de a face curat, de a conștientiza că nu e bine să aruncăm gunoaiele prinde și la ei. Deci am avut de la grădiniță până la clasa a VIII-a voluntari”, a declarat directoarea adjunctă. 

Chiar dacă spre finalul acțiunii ploaia și-a făcut apariția, rezultatul demersului a fost unul îmbucurător, spune Otilia Buzea. 

„O acțiune reușită. A fost despre puterea lui „noi” și „împreună”. Adică, dacă suntem mulți și mergem, milităm pentru același scop, cu siguranță rezultatul nu poate fi decât unul îmbucurător. Unul singur nu poți dărâma munții, dar, dacă ne adunăm mai mulți și milităm pentru același scop, rezultatul clar se vede”, a mai spus, în final, Otilia Buzea. 

Campania „Let’s Do It, România” are loc în fiecare an, de obicei în luna septembrie, când se alege o „Zi de Curățenie Națională”. Startul a fost dat în 2009. De atunci și până acum, au fost strânse în cadrul acțiunilor desfășurate în toată țara 22.700 de tone de deșeuri, se arată pe site-ul dedicat campaniei, letsdoitromania.ro. 

Sursa foto: Școala Gimnazială „Nicolae Russu”, Sita Buzăului/Facebook

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.