COMUNICATE 30 decembrie 2022

Primăria Sfântu Gheorghe: Impozitele pe locuinţe şi terenuri, menţinute la nivelul minim permis de lege

de Covasna Media | 3283 vizualizări

Se schimbă încadrarea pe zone fiscale a mai multor străzi din oraş

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a adoptat miercuri, într-o şedinţă extraordinară, nivelul taxelor şi impozitelor locale pentru anul viitor.

Astfel, impozitele pe locuinţe şi terenuri vor rămâne şi în 2023 la nivelul minim permis de Codul Fiscal, urmând să fie indexate cu rata inflaţiei, de 5,1%, care este obligatorie prin lege.

Ca în fiecare an, până pe 31 martie se acordă bonificație în cuantum de 9% pentru plata pe tot anul a impozitului/taxei pe clădire, pe teren şi a impozitului asupra mijloacelor de transport. Bonificaţia se acordă doar contribuabililor care nu au datorii către bugetul local.

De asemenea, se menţine obligaţia declarării în termen de 30 de zile a oricărui fapt care naşte modificări privind situaţia fiscală a contribuabilului.

În plus faţă de categoriile de persoane sau bunuri care beneficiau şi până acum de reduceri sau scutiri de la plata impozitelor și taxelor locale, din 2023 se acordă scutiri de impozit pentru clădirile noi sau reabilitate, cu destinaţia de locuinţă, pentru care proprietarii execută pe cheltuiala proprie lucrări pentru creşterea performanţei energetice, pentru instalarea de sisteme de producere a energiei electrice din surse fotovoltaice sau pentru sisteme ecologice certificate de colectare şi tratare a apelor uzate rezultate din consumul propriu. În cazul în care documentul prin care a fost dovedită calitatea de beneficiar al scutirii/reducerii în 2022 este valabil și pentru 2023, acest document nu trebuie depus din nou, iar scutirea acordată rămâne valabilă. În caz contrar, este necesară depunerea documentelor până în data de 31 martie 2023.

Documentele și declarațiile fiscale pot fi depuse la sediul Finanţelor Locale, dar și pe cale electronică, la adresa de e-mail taxeimpozitelocale@sepsi.ro. De asemenea, contribuabilii pot plăti, respectiv se pot informa legat de situația fiscală și online pe www.ghiseul.ro, și se pot efectua şi plăți prin internet banking. Conturile de trezorerie în care se pot efectua plățile pot fi găsite pe pagina de internet a Primăriei (click AICI).

Conform Codului fiscal, orice persoană care deţine în proprietate la data de 31 decembrie 2022 clădiri, terenuri sau mijloace de transport datorează impozit pe întregul an 2023.

Schimbări în ceea ce priveşte încadrarea pe zone fiscale a mai multor străzi

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a introdus în anul 2017 criterii de zonificare diferențiate pentru stabilirea impozitului pe clădire și teren, în funcţie de facilităţile şi infrastructura de care dispun zonele în care se situează imobilele, iar ultima modificare a acestor încadrări a avut loc în anul 2019.

Având în vedere că în ultimii ani au avut loc mai multe lucrări de modernizare a unor străzi, trotuare, parcări, dar şi că s-au înfiinţat noi trasee de transport în comun, iar în alte zone s-a deteriorat infrastructura rutieră sau se va redirija traficul din cauza unor lucrări, Consiliul Local a aprobat miercuri noua încadrare pe zone fiscale pentru străzile din municipiu.

Astfel, 34 de străzi vor fi reîncadrate, iar lista completă cu zonele fiscale o puteţi găsi AICI.

Distribuie articolul:  
|

COMUNICATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.