COMUNICATE 29 decembrie 2021

Începere proiect „Construire centru comunitar integrat din Őrkő”

de Covasna Media | 3093 vizualizări

Proiectul  „Construire centru comunitar integrat din Őrkő, cod MySMIS 144910, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020  este implementat de către UAT Municipiul Sfântu Gheorghe și are o valoare totală de 6.294.275,50 lei din care 4.493.581,26 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului care monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru. Proiectul este prevăzut a se derula în perioada 01.04.2019 – 30.11.2023.  

Obiectivul general al proiectului este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială în zona urbană marginalizată Őrkő prin crearea unui centru comunitar integrat și dezvoltarea unei infrastructuri educaționale și de consiliere de calitate în vederea asigurării accesului comunității vizate la servicii socio-medicale și educaționale de calitate.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

1. Creșterea accesului persoanelor din comunitatea defavorizată Őrkő la servicii medicale, sociale, comunitare prin construirea unui centru comunitar integrat;

2. Îmbunătățirea serviciilor sociale prin dotarea adecvată și la standarde ridicate a tuturor încăperilor centrului;

3. Creșterea gradului de integrare a cartierului prin ridicarea unei clădiri reprezentative și amenajarea unui spațiu verde de 369.87 mp.

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe

Str.1 Decembrie 1918 nr. 2, judeţul Covasna, cod poştal 520008, România

Tel: 0267316957 Fax: 0267311243 e-mail: info@sepsi.ro

Distribuie articolul:  
|

COMUNICATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.