COMUNICATE 7 septembrie 2018

Experiență - Educație - Cultură!

de Covasna Media | 1542 vizualizări

Un nou proiect educațional va implementat de către Asociația Turul Madar în cadrul programului de After school. Scopul proiectului - Dezvoltarea receptivității față de cultură și a creativității estetice la 80 de copii cu vârsta între 7-13 ani din orașul Sf. Gheorghe, satele Chichiș, Aita Mare și Medie în perioada Iulie – Noiembrie prin diverse metode educație culturală.

Se vor implementa activitățile de dezvoltare interpersonală axate pe dezvoltarea toleranței și aprecierii diversității, în rândul copiilor implicate în proiect. Aceste activități se vor realiza cu metode de pedagogie dramatică. Dezvoltarea abilităților manuale – în cadrul activităților, se vor realiza diferite activități manuale, care au rolul de a dezvolta abilități manuale, creșterea concentrări la un anumit exercițiu, și astfel lărgirea cunoștințelor culturale prin pedagogie muzeală. Aceste două activități sunt organizate în parteneriat Asociația Bolyongo Szinhazi Egyesulet și Asociația Medium Contemporan.

Pe lângă formarea și dezvoltarea mentalității culturale a copiilor, este important și formarea identității locale, pentru a deveni cetățeni responsabili pe termeni lung și a cunoaște patrimoniul material, imaterial local și regional. Acesta va fi realizat prin organizarea de excursii educative, unde va fi prezentat patrimoniul material: muzee locale, bisericii fortificate, castele și conace locale, patrimoniul industrial. Copii vor cunoaște monumentele istorice locale și regionale, și mai multe despre istoria națională, pentru a le sprijini în înțelegerea identității locale.

În cadrul proiectului vor fi implicate în total 80 de copii, cu vârstă cuprinsă între 7-13 ani, din orașul Sf. Gheorghe și satele Sf. Gheorghe, Chichiș, Aita Mare, Aita Medie.

Proiectul asigură un proces de învățare non-formală, dezvoltarea personală a copiilor, asigură cunoașterea diferitelor segmente culturale. Este un proces de educare culturală dezvoltat în patru comunități locale, care va avea un efect pozitiv atât și pentru dezvoltarea personală a copiilor cât și în dezvoltarea comunității locale. Proiectul aduce la nivel local diferite aspecte culturale, programe, educație, artiști, prezentatori, care rar ajung sau niciodată în comunitățile mici. Comunitatea acestor copii vor avea acces la o educație culturală performantă și dezvoltare competențe și abilități personale.

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național prin aria tematică Educație prin Cultură.

Furus Levente, manager de proiect

Distribuie articolul:  
|

COMUNICATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.