CULTURA 28 mai 2024

Târgul de carte SepsiBook, vizitat de circa 11.000 de persoane

de Agerpres | 1102 vizualizări

SepsiBook, târg de carte şi festival de literatură contemporană, care a avut loc în perioada 23 - 26 mai la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, a fost vizitat în cele patru zile de circa 11.000 de persoane, informează organizatorii.

Potrivit acestora, evenimentul s-a bucurat de un real succes, numărul participanţilor fiind mult mai mare decât la ediţia de anul trecut, când au fost înregistraţi circa 7.500 de vizitatori.

„10.808 - este numărul vizitatorilor de anul acesta la SepsiBook, un nou record”, au scris organizatorii pe pagina de Facebook.

Printre invitaţii celei de-a treia ediţii SepsiBook s-au numărat scriitorii Gabriela Adameşteanu, Liviu Stănescu, Marko Bela şi Peter Nadas din Ungaria, precum şi artiştii Ada Milea, Bobo Burlăcianu şi Alex Neagu.

Gabriela Adameşteanu a declarat că ceea ce i-a plăcut la SepsiBook este faptul că este „viu, foarte creativ şi foarte tineresc” şi a apreciat, printre altele, rolul important acordat copiilor, tinerilor şi familiilor în cadrul acestui eveniment.

„Locul primordial pe care îl au copiii şi tinerii, respectiv familia, în conceptul acestui târg îmi pare esenţial. Orientarea lui SepsiBook spre cartea de copii şi tineret este modernă (...). Faptul că ei cresc într-o ambianţă de carte, asta va ajuta cartea să lupte cu duşmanul electronic de acum. Cărţile au un foarte mare rol: să aducă privirea fiecăruia asupra vieţii din jur, iar aceste priviri să se întâlnească (...). Faptul că a fost şi domnul Nadas Peter, o mare personalitate a literaturii din Ungaria, mi s-a părut un plus”, a declarat Gabriela Adameşteanu.

SepsiBook a fost organizat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Consiliul Judeţean Covasna, Biblioteca Judeţeană „Bod Peter”, Casa de Cultură „Konya Adam”, Asociaţia Culturală „Mikes Kelemen” şi Asociaţia Susţinătorilor Bibliotecii „Bod Peter”, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional - AFCN.

Sursa foto: SepsiBook/Facebook

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.