CULTURA 2 aprilie 2019

TAM are două turnee internaționale în aprilie

de Iulia Drăghici - Taraș | 729 vizualizări

Spectacolele create la Sfântu Gheorghe sunt cerute în Franța și Italia

Echipa Teatrului „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe se va afla în aprilie în două deplasări internaționale. Spectacolele „OMG – Organisme Modificate Genetic” și „Hotel Miramare”, create în reședința județului Covasna, vor fi prezentate, din nou, în Franța și Italia.

Spectacolul „OMG”, în regia Ioanei Păun, ajunge pentru a doua oară în turneu în Franța în acest sezon. Astfel, în perioada 1 – 5 aprilie, vor fi puse în scenă trei reprezentații la Lyon.

Turneul din Italia face parte din colaborarea companiei Catalyst din Florența și TAM. Spectacolul „Hotel Miramare”, care a avut premiera în toamna anului trecut, și care a mai beneficiat de un prim turneu tot în Italia, va fi jucat din nou, la cererea publicului italian, începând din 14 aprilie. Prima oprire va fi la Florența, apoi urmează Teatrul Poporului din Empoli și Teatrul „Pietro Aretino” din Arezzo.

În toamnă, echipa TAM va merge din nou în Italia, cu același spectacol, având deja mai multe solicitări pentru a participa la festivaluri.

„Pentru noi, aceste deplasări înseamnă vizibilitate, înseamnă recunoaștere, înseamnă întărirea unor relații internaționale, ceea ce este foarte important pentru dezvoltarea noastră pe termen lung, înseamnă o bucurie de a vedea cum funcționează alte culturi și a înțelege mai bine percepția lor asupra unor co-producții internaționale. Cu toții avem foarte multe de învățat. Faptul că am reușit  să ajungem într-un punct de dezvoltare unde nu suntem limitați la o țară sau la o participare, ne ajută foarte mult. Am încercat să ne întindem antenele și să fim prezenți pe piața internațională în fiecare an în altă țară. (...) Sperăm să nu fie parteneriate singulare, ci să devină colaborări pe termen lung”, a declarat, pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, managerul TAM, Anna – Maria Popa.

Între timp, Teatrul „Andrei Mureșanu” pune în scenă spectacole și în România, derulând totodată și turneul de incluziune socială derivat din spectacolul „Despre Oameni și Cartofi”.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.