CULTURA 8 iulie 2021

Sondajul de opinie pentru actualizarea strategiei culturale a municipiului Sfântu Gheorghe, prelungit până în august

de Agerpres | 1390 vizualizări

Primăria Sfântu Gheorghe va continua şi în a doua jumătate a lunii iulie sondajul de opinie realizat în rândul cetăţenilor cu scopul de a afla care sunt preferinţele culturale ale acestora şi de a actualiza strategia culturală a municipiului.

Sondajul, demarat în 28 iunie, ar fi urmat să se încheie săptămâna aceasta, însă perioada a fost prelungită până pe 1 august pentru a se putea ajunge la un număr reprezentativ de respondenţi, adică la 1.200 de persoane.

„Operatorii de sondare vor merge din 'uşă în uşă' pentru a se asigura că această consultare va reflecta în mod adecvat nevoile culturale ale locuitorilor. Chestionarul este alcătuit din întrebări deschise şi va fi realizat pe un eşantion de 1.200 de persoane din toate cartierele oraşului, dar şi din localităţile aparţinătoare Chilieni, Coşeni şi Câmpul Frumos. Pe baza rezultatelor obţinute va fi actualizată strategia culturală a municipiului astfel încât locuitorii să se simtă parte din aceste evenimente culturale, iar viaţa culturală tot mai recunoscută a oraşului Sfântu Gheorghe să se dezvolte şi mai mult”, se arată într-un comunicat de presă, postat miercuri pe pagina de internet a Primăriei.

Viceprimarul Vargha Fruzsina i-a îndemnat pe localnici să colaboreze cu operatorii de sondare, menţionând că este în beneficiul întregii comunităţi să existe o imagine cât mai exactă a dorinţelor locuitorilor pe marginea acestui subiect.

„În 2022 vom regândi strategia culturală a oraşului şi sunt convinsă că vom putea face acest lucru în cunoştinţă de cauză, împreună cu locuitorii oraşului. Dar, pentru a face acest lucru, avem nevoie de cât mai mulţi oameni care să răspundă, avem nevoie de oameni deschişi. Spuneţi-ne ce fel de muzică ascultaţi, la ce fel de activităţi v-aţi duce copiii, ce ar face din Sfântu Gheorghe un loc şi mai bun pentru a trăi”, a spus Vargha Fruzsina.

Potrivit acesteia, municipiul Sfântu Gheorghe are numeroase instituţii de cultură şi o viaţă cultural-artistică bogată, însă doar un număr mic de persoane din cadrul comunităţii locale participă la evenimente, iar viitoarea strategie culturală îşi propune să mobilizeze un număr mai mare de oameni, în special din rândul tinerilor.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.