CULTURA 31 august 2021

Regizorii intraţi în finala Festivalului DbutanT, nominalizaţi de juriu

de Agerpres | 962 vizualizări

Regizorii Irisz Kovacs, Norbert Boda, Luiza Mihăilescu, Tudor Nicorici şi Alin Neguţoiu au intrat în finala Festivalului-concurs DbutanT, a anunţat luni conducerea Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe.

Potrivit organizatorilor, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a festivalului, dedicată regizorilor debutanţi, au fost înscrise 16 spectacole, iar în urma voturilor exprimate de membrii Consiliului Artistic al Teatrului „Andrei Mureşanu” au intrat în finală spectacolele „8 taţi”, regizat de Irisz Kovacs, „Unde mi-e sufletul?” - Norbert Boda, „Gen, Roz” - regia Luiza Mihăilescu, „Hikikomori” - Tudor Nicorici şi „Restul vieţii noastre”, regizat de Alin Neguţoiu.

„Cei cinci regizori nominalizaţi vor avea de trecut două probe. Prima este cea de creaţie colectivă de la Castelul Szentkereszty din Arcuş, în care vor monta câte o scenă din textul desemnat câştigător la secţiunea de debut în dramaturgie - „La castel, poveste în cinci tablouri”. Scenele le vor fi repartizate regizorilor prin tragere la sorţi iar actorii cu care vor lucra sunt actori angajaţi ai Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe. Spectacolul colectiv, care va avea o durată maximă de o oră şi 15 minute, va putea fi urmărit în ultima zi a festivalului, la Castelul de la Arcuş. Cea de-a doua probă, „Spectacole în competiţie”, presupune vizionarea celor cinci spectacole desemnate ca finaliste, în sala Teatrului Andrei Mureşanu, conform unui program stabilit de organizatori şi comunicat ulterior (...) Având în vedere că în concurs sunt două probe, este posibil ca acelaşi regizor nominalizat să fie câştigătorul ambelor probe sau să existe câte un câştigător pentru fiecare probă”, se arată într-un comunicat de presă remis luni AGERPRES.

Anul acesta, juriul pentru debut în regie este format din regizorii Radu Afrim, Bobi Pricop, Eugen Gyemant, Cristian Ban şi actriţa Mihaela Drăgan.

Potrivit conducerii teatrului, Festivalul DbutanT este singurul din ţară care se adresează artiştilor debutanţi.

„Fiecare ediţie este dedicată unei alte categorii artistice; astfel, ediţia întâi a fost dedicată actorilor, a doua - regizorilor, a treia - scenografilor, a patra - compozitorilor de muzică de teatru şi coregrafilor, iar cea de a cincea - actorilor. Într-un ciclu prestabilit, ediţia din 2021 aduce în atenţia juriului regizorii debutanţi iar, în premieră, şi dramaturgii. Conceptul gândit de organizatori la iniţierea acestui program, structurat în proiecte anuale, are la bază tocmai această ciclicitate, astfel că, în ediţiile viitoare, categoriile artistice sunt reluate în aceeaşi ordine, fiind dedicate noilor generaţii de absolvenţi de facultate, master sau studii doctorale”, a precizat managerul teatrului, Anna-Maria Popa.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.