CULTURA 2 septembrie 2021

„Regina prăjiturilor”, primul eveniment cultural găzduit de fosta Fabrică de Ţigarete din Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 3496 vizualizări

Fosta Fabrică de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, achiziţionată recent de autorităţile locale cu scopul de a o reabilita şi introduce în circuitul public, va găzdui săptămâna aceasta primul eveniment cultural - spectacolul „ Regina prăjiturilor”, prezentat de trupa Teatrului „Tamasi Aron”.

Teatrul maghiar ar fi dorit să-şi deschidă noua stagiune cu acest spectacol într-un spaţiu inedit, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza vremii nefavorabile.

„Spectacolul 'Regina prăjiturilor', text Pinter Bela, urmează să fie primul eveniment cultural găzduit de fosta Fabrică de Ţigarete, după ce a fost achiziţionată de Primăria Sfântu Gheorghe. Spectacolul se va juca pe 3 septembrie, de la ora 19,00, iar în caz de ploaie, acesta va fi reprogramat pentru data de 4 septembrie. Deşi s-a dorit ca acest spectacol să deschidă noua stagiune, condiţiile meteo nu au permis acest lucru, spectatorii fiind aşteptaţi deja şi în această seară, 1 septembrie, la spectacolul 'Când coboară luna plină peste second hand', în regia lui Radu Afrim, piesă care a luat marele premiu pentru cel mai bun spectacol la festivalul de teatru de la Kisvarda (Ungaria)”, se arată într-un comunicat de presă, postat miercuri pe pagina de internet a Primăriei Sfântu Gheorghe.

În perioada 16-20 septembrie, teatrul „Tamasi Aron” va fi gazda unei mini stagiuni a Teatrului Studio al Universităţii de Artă Teatrală din Târgu Mureş, care va prezenta o serie de spectacole scrise de William Shakespeare, în regia debutanţilor aflaţi sub îndrumarea lui Bocsardi Laszlo.

Spectacolele prezentate în spaţiile interioare vor fi supratitrate în limba română.

Primăria Sfântu Gheorghe a semnat în luna iulie contractul de cumpărare a fostei Fabrici de Ţigarete, care şi-a încetat activitatea în urmă cu aproape zece ani, intenţia autorităţilor locale fiind de a reabilita clădirile şi a le introduce în circuitul public.

Practic, municipalitatea şi-a exercitat dreptul de preempţiune asupra terenurilor şi clădirilor societăţii Galaxy Tabacco SA Bucureşti, scoase la licitaţie de lichidatorul judiciar, iar tranzacţia a fost încheiată la suma de 4,9 milioane de euro, care va fi achitată în patru tranşe egale până la finalul anului viitor.

Primăria şi-a propus să înfiinţeze aici un centru interactiv de ştiinţă şi divertisment după modelul „Palatului minunilor” din Budapesta, precum şi spaţii destinate copiilor şi tinerilor pentru organizarea de evenimente, cursuri şi activităţi de petrecere a timpului liber.

Fabrica de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, unde s-au făcut ani de zile „legendarele” ţigarete Carpaţi, Snagov şi Mărăşeşti, şi-a încetat activitatea în anul 2011 ca urmare a suspendării autorizaţiei de producţie şi comercializare, iar câţiva ani mai târziu compania a intrat în insolvenţă din cauza datoriilor acumulate către bugetul de stat.

Sursa foto: Facebook/ Primăria Sfântu Gheorghe

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.