CULTURA 22 iunie 2022

Premii de 8.000 de lei la Retrospectiva filmului documentar din Secuime

de Agerpres | 588 vizualizări

Organizatorii ediţiei din acest an a Retrospectivei filmului documentar din Secuime – STUP, care va avea loc în luna octombrie, oferă premii în valoare de 8.000 de lei, iar termenul limită pentru înscrierea la concurs expiră la finele acestei săptămâni.

În competiţie se pot înscrie autori de filme documentare, cu un număr maxim de trei producţii realizate după 2010, pe diverse teme, dar care sunt legate de România, la STUP2022 neputând participa filme înscrise la ediţiile precedente. Durata unui film trebuie să se încadreze între 15 şi 100 minute.

„Retrospectiva filmului documentar din Secuime – produsul unui parteneriat între Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, Consiliul Judeţean Covasna, Centrul Cultural Judeţean Harghita, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Harghita şi Institutul Liszt din Sfântu Gheorghe - a devenit deja un proiect de arte vizuale cu audienţă în rândul artiştilor şi spectatorilor din zonă. Stup – Retrospectiva filmului documentar – Ediţia 2022 se va desfăşura între 7-16 octombrie. Scopul Retrospectivei este cultivarea interesului şi a pasiunii pentru documentar, reunirea celor mai valoroase producţii într-o competiţie artistică, care să le ofere cineaştilor un spaţiu de întâlnire şi confruntare, iar spectatorilor, şansa de a viziona filmele lor”, precizează organizatorii, într-un anunţ postat pe internet.

Filmele vor fi prezentate şi în localităţi din mediul rural din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.

„Considerăm că este foarte important ca astfel de producţii artistice să ajungă în locurile în care festivalurile de gen sau cinematografia nu sunt accesibile. Organizatorii culturali din mediul rural vor avea posibilitatea de a selecta filmele favorite din lista celor înscrise şi, cu ajutorul unui proiector bun şi a unui sistem de sonorizare adecvat, le pot difuza”, se adaugă în anunţul organizatorilor.

Câştigătorul premiului I va primi 3.000 de lei, cel clasat pe locul al II-lea - 2.000 de lei, iar pentru locul al III-lea premiul este de 1.000 de lei. De asemenea, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar Sfântu Gheorghe va oferi un premiu special în valoare de 2.000 lei.

Înscrierea la STUP2022 este gratuită şi presupune completarea unui formular ce poate fi accesat la adresa https://forms.gle/LfZrZgpAt4xevbvaA, până pe 25 iunie, iar filmele trebuie trimise pe adresa de mail cultcovasna@gmail.com, prin programe myairbridge.com sau wetransfer.com.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.