CULTURA 2 august 2017

Peste zece candidați înscriși la cea de-a doua ediție a Festivalului „D-BUTAN-T”, dedicată tinerilor regizori

de Agerpres | 746 vizualizări

Peste zece candidați s-au înscris la cea de-a doua ediție a Festivalului „D-BUTAN-T”, care va avea loc în toamna acestui an la Sfântu Gheorghe, în organizarea Teatrului „Andrei Mureșanu” din municipiu.

Ediția din acest an este consacrată regizorilor debutanți, respectiv absolvenților facultăților de profil din țară sau masteranzilor care au absolvit după anul 2015 inclusiv, în timp ce prima ediție, desfășurată anul trecut, a fost dedicată artiștilor debutanți.

„Avem peste zece candidați până acum, dimineață am mai primit încă două înscrieri, trimise azi-noapte. Astăzi este ultima zi de înscriere, deci încă mai așteptăm candidaturi, iar mâine vom ști exact numărul participanților”, a declarat Andrea Chiricescu, manager de proiect.

Festivalul va avea loc în perioada 30 octombrie – 4 noiembrie, iar câștigătorul va obține un contract pentru montarea unui spectacol cu trupa Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe. Publicul va avea acces gratuit la toate spectacolele, iar jumătate dintre bilete vor fi rezervate tinerilor, a mai precizat Andrea Chiricescu.

Ediția de anul trecut, dedicată actorilor debutanți, a fost câștigată de actrița Paula Rotar, în vârstă de 25 de ani, absolventă a Facultății Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca și masterand al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Premiul a constat într-un contract de colaborare cu Teatrul „Andrei Mureșanu” pe durata unui an, cu posibilitate de prelungire.

Conducerea teatrului din Sfântu Gheorghe a definit Festivalul „D-BUTAN-T” ca fiind „un produs cultural conceput să funcționeze ca un motor de căutare a artiștilor aflați la început de drum”, dar și „motorul” unei strategii culturale „împotriva anchilozării”, prin deschiderea unui spațiu de întâlnire și confruntare între cei mai talentați tineri artiști - actori, regizori, scenografi, coregrafi, dramaturgi, compozitori de muzică de teatru.

Festivalul „D-BUTAN-T”, realizat în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Covasna și Asociația Șpraiț, este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național cu 70.000 de lei.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.