CULTURA 18 iulie 2022

O șezătoare... ca odinioară,/ La Zorica Donțu... în livadă

de Diana Pantelimon | 1113 vizualizări

„O adevărată paradă a costumelor populare autentice s-a întâmplat chiar la mine acasă!“

Din dragoste pentru ie și cămașa populară, Zorica Donțu, din Ozun, a organizat un eveniment cu totul și cu totul special. Livada meșterului popular a fost „inundată“ sâmbătă, 16 iulie a.c., de o atmosferă de șezătoare autentică. 

„Am fost mulți. Am fost vreo 50 de persoane. Au fost de la Șezătoare Brașov, Șezătoare în Țara Făgărașului, Șezătoarea Ploiești, Bod, Dumbrăvița, Șezătoare-n pribegIE și fetele mele de la Șezătoare Sfântu Gheorghe. Am avut și pe cineva din Olanda și pe cineva din Italia. Am ținut cont de obiceiul unei șezători. Toată lumea a venit deodată. La ora 10 s-a umplut curtea. Cu chiuituri de la poartă, cu strigăte, cu tot tacâmul, toată lumea și-a pus pe masă ce-a adus, contribuția fiecăruia. Se obișnuiește să se aducă mâncăruri tradiționale, făcute în casă. Fasole bătută, slănină, brânză, dulceață, zacuscă, plăcinte, toate făcute de femei, în casă.

A ținut până la ora 14. Câteva ore doar, nu se ține mai mult. Au venit fetele cu păturele, unele cu scaune, s-a stat pe jos, s-a cântat, a fost multă voie bună.

Apoi, dincolo de mâncare și voie bună, a fost o paradă de costume autentice. O adevărată paradă a costumelor populare autentice s-a întâmplat chiar la mine acasă! Toate aveau costume tradiționale adevărate, unele din ele costume vechi. Autentice și vechi. A fost o frumusețe, o reușită, exact cum mi-am dorit să iasă și tare mult m-a ajutat familia. Eu nu am avut timp să pregătesc nimic, din pricina unei deplasări cu o zi înainte, la Sibiu, la Muzeul Astra, unde am o cămașă expusă, la care am lucrat un an de zile“, a povestit, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, Zorica Donțu.

Șezătoarea de la Ozun se află la a doua ediție, iar Zorica își dorește ca tradiția să continue și în următorii ani.

„Aceasta este a doua ediție, prima a fost anul trecut, în iunie, când am făcut doar cu fetele mele, vreo 20 de persoane. Dacă ne ajută Dumnezeu, putem să mergem mai departe, să facem și în anii următori, încercăm să respectăm, în cadrul șezătorii, tot ce se făcea la o șezătoare în vechime. Transformări suferă, evident, dar acestea sunt vremurile, nu pot rămâne lucrurile la fel. Un exemplu ar fi faptul că, după ce a plecat toată lumea, s-au înroșit telefoanele. Pozele și filmulețele! Înainte nu erau, însă asta nu înseamnă că acum aruncăm telefoanele. Dar, să reamintim din ceea ce a fost odinioară! Și am vrut să demonstrez că se pot face lucruri mari fără fonduri, fără iz de reclamă și fără „hai să mai bifăm o acțiune cuprinsă în proiectul x pentru fondurile y“. A ieșit nemaipomenit“, a mai spus Zorica Donțu.

Fiind un model pentru Irina, nepoțica ei de doar un an și jumătate, Zorica spune că este foarte important pentru un copil să vadă în jurul său că se coase.

„Cea mai micuță cusătoreasă, Irina, deja știe să împungă și să tragă acul. Consider că e foarte important ca un copil să-și vadă bunica sau mama cosând.

Am fost întrebată, de Ziua Iei, cum putem să atragem tineretul să coasă? Răspunsul meu a fost poate puțin acid, dar a stârnit ropote de aplauze, ceea ce înseamnă că au fost mulți în asentimentul meu. Atâta timp cât dumneavostră nu mai coaseți nici măcar un nasture sau altceva, tineretul nu are de unde lua un exemplu. Tineretului trebuie să îi arăți, să știe că se coase. Tineretul nu coase o cămașă la 20 de ani. Nici la 15, nici la 20. Au trecut acele vremuri. Nu coase nici la 30, are propria familie, are propriile probleme, aleargă, nu mai știe unde-i este capul. Dar vine o clipă când se liniștește și își aduce aminte că bunica sa cosea. Nici eu n-am cusut în copilărie mai mult decât ne-au arătat la școală, la ora de lucru manual. Însă mi-am adus aminte că bunica mea cosea, și este foarte important. Vorbeam și cu fetele care cos și toate spun același lucru. La fiecare în casă s-a cusut. Dacă tu ai avut un exemplu, iese de undeva, de acolo, din adâncul ființei, își face loc. Atunci când vine momentul“, a mai precizat organizatoarea șezătorii.

„Livada mea s-a bucurat că s-a umplut de oameni! Și ce oameni!!! V-a admirat pe îndelete costumele absolut superbe, a admirat îndemânarea cu care coaseți, a ascultat vrăjită cântecele voastre, s-a bucurat de fiecare minut petrecut cu voi! Cât despre mine ce să spun? M-ați făcut fericită! Familia m-a ajutat enorm! Le mulțumesc din inimă! Vouă vă mulțumesc, oameni dragi, și vă aștept iar și iar... Să revină doar cine s-a simțit ca acasă, s-a simțit ca la șezătoare și a trăit cu intensitate fiecare secundă“, a fost mesajul transmis de Zorica participanților, pe pagina de Facebook „Șezătoare la Ozun“.

În tradiția românească, șezătoarea este o adunare de mici dimensiuni specifică mediului rural. La şezătoare se lucra, se cânta, se spuneau poveşti, glume, ghicitori, se practicau unele jocuri sociale, se transmitea şi se prelua tradiţia populară, se ţesea la război, se torcea, se depăna lâna, se scărmăna lâna, se tricota, se făceau ciucuri etc. Bărbaţii care participau ajutau şi ei câteodată, la depănat lâna. Şezătorile organizate de fete erau un prilej bun de a se întâlni cu feciorii din sat, iar feciorii aveau privilegiul de a-şi alege şezătoarea la care merg. Câteodată, adulţii şi tinerii se adunau împreună la şezătoare, dar în încăperi diferite: cei batrâni în casă, cei tineri în tindă.

Nu se ţinea cont de situaţia materială a oamenilor, se întâlneau la aceeaşi şezătoare şi săracii, şi cei mai înstăriţi. Gazda îi servea pe cei de la şezătoare cu grăunţe de porumb fierte, cu zahăr şi, câteodată şi cu gogoşi („pancove”), potrivit antenasatelor.ro.

Sursa foto: Arhivă personală Zorica Donțu

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.