CULTURA 13 august 2020

Manual alternativ despre istoria şi cultura românilor din sud-estul Transilvaniei

de Agerpres | 1582 vizualizări

Centrul European de Studii Covasna-Harghita şi Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan“ din Sfântu Gheorghe vor edita un volum despre istoria, cultura şi civilizaţia românilor din sud-estul Transilvaniei, pe baza unor lucrări de doctorat realizate în ultimii 25 de ani, care va putea fi folosit ca manual alternativ de istorie locală.

Directorul ştiinţific al Centrului European, dr. Ioan Lăcătuşu, a declarat că istoria românilor din această parte a ţării, respectiv din judeţele Covasna şi Harghita, este mai puţin cunoscută, iar acest volum, care va fi oferit şcolilor din cele două judeţe, va cuprinde informaţii relevante, validate ştiinţific.

„Din documentele de la Centrul Ecleziastic de Documentare 'Mitropolit Nicolae Colan', de la Arhivele Naţionale şi din celelalte surse publice de informare, în ultimii 25 de ani au fost elaborate 20 de lucrări de doctorat având ca temă istoria, cultura, spiritualitatea şi civilizaţia românilor din sud-estul Transilvaniei, respectiv din Covasna şi Harghita (...) Dintre acestea 11 lucrări abordează teme de istorie modernă şi contemporană, şase de etnografie, două de sociologie-demografie şi una de drept administrativ (...) După profesia autorilor, şapte sunt arhivişti, muzeografi, istorici, cinci preoţi ortodocşi, trei etnografi şi cercetători, doi sociologi, doi profesori şi un înalt funcţionar public, iar după centrele universitare unde au fost susţinute, nouă în Cluj Napoca, patru în Bucureşti, două în Sibiu şi câte una la Iaşi, Craiova, Constanţa, Târgovişte şi una în Ungaria (...) Toate lucrările au primit calificativul Magna cum laude, respectiv foarte bine (...) De asemenea, trebuie să consemnăm tezele de doctorat din domeniul arheologiei realizate în ultimii ani“, a declarat dr. Ioan Lăcătuşu.

Potrivit acestuia, volumul, aflat în pregătire, va apărea în cursul anului viitor, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României.

„Pentru o mai bună valorificare a acestui adevărat tezaur documentar, Centrul Ecleziastic de Documentare 'Mitropolit Nicolae Colan', împreună cu Centrul European de Studii Covasna Harghita, a iniţiat un proiect de publicare a unei crestomaţii cuprinzând concluziile şi alte texte reprezentative din cele 20 de lucrări de doctorat şi din celelalte cărţi valoroase referitoare la istoria, cultura şi spiritualitatea românilor din judeţele Covasna şi Harghita. Coordonatorul proiectului va fi cunoscutul istoric din Târgu Mureş, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai“ din Târgu Mureş, institut care funcţionează în subordinea Academiei Române (...) Ne propunem ca viitorul volum să apară în cursul anului viitor cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României, în cadrul programului 'Promovarea identităţii culturale româneşti din S-E Transilvaniei prin lucrări reprezentative', cu alte cuvinte dorim ca acest volum de sinteză privind istoria românilor să fie publicat într-un tiraj suficient de mare ca să îl putem da şcolilor din cele două judeţe şi să poată fi folosit ca manual alternativ de istorie locală (...) Istoria românilor din cele două judeţe este puţin cunoscută şi este foarte puţin la ora actuală predată în şcolile din judeţele noastre. Venim cu acest proiect în întâmpinarea unei necesităţi (...) De câţiva ani de zile în şcolile cu predare în limba maghiară există un manual de istorie a secuilor şi, iată, aflăm că recent a apărut în limba română istoria ilustrată a secuilor, în condiţii grafice deosebite, care este, practic, varianta în limba română a celei în limba maghiară. Proiectul nostru nu vine ca o contrapondere, ci răspunde unei necesităţi“, a mai spus dr. Ioan Lăcătuşu.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.