CULTURA 28 martie 2023

Lucrările la fosta cazarmă din Târgu Secuiesc, care va găzdui Muzeul Breslelor, finalizate în acest an

de Agerpres | 733 vizualizări

Lucrările de reabilitare a fostei cazărmi din Târgu Secuiesc, care va găzdui în viitor Muzeul Breslelor, vor fi terminate în acest an, a declarat, luni, viceprimarul municipiului, dr. Szilveszter Szabolcs.

Potrivit acestuia, lucrările interioare avansează conform planului, iar în curând va începe anveloparea acestei clădiri monument istoric, care are o vechime de peste 200 de ani.

„Renovarea completă a clădirii cazarmei este în plină desfăşurare. Odată finalizată, aceasta va servi drept centru cultural şi noul sediu al Muzeul Breslelor „Incze Laszlo” (...) Până la sfârşitul lunii decembrie clădirea va fi reabilitată, după care vor urma recepţia şi amenajările interioare. Am avut un constructor bun, iar lucrările sunt în grafic”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Szilveszter Szabolcs.

Acesta a menţionat că reabilitarea fostei cazărmi se va derula în paralel cu amenajarea unei zone de agrement în vecinătatea lacului Dac.

„Este vorba despre un proiect combinat care este finanţat prin Programul Operaţional Regional. În zona lacului Dac vor fi făcute piste pentru biciclete, vor fi plantate flori, precum şi 600 de arbori”, a mai spus viceprimarul municipiului.

Târgu Secuiesc este un oraş unic în România prin faptul că din centrul său pornesc, asemenea razelor soarelui, 73 de străduţe înfundate, denumite curţi, care nu poartă un nume, ci câte un număr.

În fiecare dintre ele, cu sute de ani în urmă, locuia câte un meşter priceput la pantofi, pălării, turtă dulce, tâmplărie sau la prelucrarea fierului, prin urmare nu întâmplător municipiul Târgu Secuiesc este supranumit „oraşul breslelor”. Câteva dintre obiectele pe care ei le-au făcut ori folosit cândva sunt expuse la Muzeul Breslelor din localitate, inaugurat în anul 1972.

Muzeul Breslelor deţine, de asemenea, o colecţie inedită de costume populare în miniatură, mai exact o expoziţie ce reuneşte aproape 250 de păpuşi îmbrăcate în costume populare, realizate la începutul anilor ’70 în urma unui concurs lansat de o revistă pentru copii.

Foto (arhivă): Kézdivásárhely Önkormányzata/Primăria Târgu Secuiesc/Facebook

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.