CULTURA 2 decembrie 2019

Fondul de carte al noii biblioteci „Nicolae Colan” va fi informatizat integral până în 2020

de Agerpres | 1562 vizualizări

Fondul de carte al noii biblioteci publice „Nicolae Colan”, inaugurată recent la Sfântu Gheorghe, va fi informatizat integral până la finele anului 2020 şi va oferi publicului acces mai facil la peste 10.000 de volume din domeniul ştiinţelor umaniste, a declarat arhivistul Ioan Lăcătuşu.

Potrivit acestuia, biblioteca, deschisă în cadrul Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, pune la dispoziţia celor interesaţi cărţi şi periodice, dicţionare, tratate, enciclopedii, reviste de studii, articole şi cercetări, lucrări de masterat şi doctorat, publicaţii ale Academiei Române care „promovează tot ceea ce este mai nou în cercetarea şi valorificarea ştiinţifică din domeniul ştiinţelor sociale”.

În cadrul acesteia se regăsesc, de asemenea, cărţi şi documente din biblioteca şi arhiva mitropolitului Ardealului, Nicolae Colan, donate de membrii familiei.

„Biblioteca noastră s-a format  în timp, din iubire şi solidaritate românească, prin donaţiile unor distinse familii de intelectuali din Sfântu Gheorghe şi din ţară. Specialiştii centrului au reuşit, printr-un proces de riguroasă triere, să împartă cărţile primite pe trei categorii: carte şcolară, beletristică şi carte de specialitate şi să facă la rândul lor,  transferuri sau donaţii importante către alte bibliotecile şcolare, orăşeneşti şi comunale din judeţul Covasna şi din Republica Moldova (...) Pentru biblioteca Centrului, au fost reţinute cărţi valoroase din domeniul ştiinţelor umaniste, respectiv istorie, geografie, sociologie, demografie, etnografie, teologie, artă, diplomaţie, politică şi altele (...) Biblioteca 'Nicolae Colan' îşi propune să fie biblioteca românilor din sud-estul Transilvaniei, instituţie care, pe lângă principalele lucrări de referinţă privind istoria şi cultura poporului român, cuprinde majoritatea cărţilor privind istoria, cultura, civilizaţia şi spiritualitatea românilor din Arcul Intracarpatic, volume scrise de şi despre intelectualii români din această parte de ţară (...) În prezent, Biblioteca ‘Nicolae Colan’ trece printr-un proces de întocmire a evidenţei informatizate. Ne propunem astfel ca, până la finele anului 2020, fondul de carte şi publicaţii al bibliotecii să fie informatizat integral. În aceste condiţii biblioteca va putea fi accesată şi utilizată mai uşor de către specialişti şi persoanele interesate (...) Ea va fi deschisă tuturor celor ce doresc să se informeze şi să se documenteze în vederea redactării unor lucrări de  istorie, teologie, sociologie, demografie, etnografie şi altele”, a declarat dr. Ioan Lăcătuşu.

Acesta a precizat că Centrul Ecleziastic deţine, totodată, o valoroasă arhivă cu documente din sec. XVIII-XX, grupate în 20 de fonduri şi colecţii arhivistice, un sector multimedia format din fonotecă şi videotecă şi o importantă colecţie de presă şi publicaţii din judeţele Covasna şi Harghita, cea mai mare parte din perioada 1990 până astăzi.

„În perspectiva, noilor tehnologii informaţionale, având internetul punct de referinţă, Centrul Ecleziastic de Documentare ‘Mitropolit Nicolae Colan’ va deveni, prin dotările pe care le dezvoltă, un important spaţiu de informare, comunicare şi formare, un loc în care accesul la informaţie şi cultură va fi rapid şi direct”, a mai spus dr. Ioan Lăcătuşu.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.