CULTURA 18 noiembrie 2021

Etichete de apă minerală vechi reunite într-o „colecţie de poveste”, pe site-ul Muzeului Carpaţilor Răsăriteni

de Agerpres | 1000 vizualizări

O colecţie de etichete vechi de apă minerală din sud-estul Transilvaniei este prezentată pe site-ul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, alături de alte obiecte aflate în patrimoniul acestei instituţii.

Printre acestea se regăsesc etichete ale unor ape minerale din Malnaş, Covasna, Vâlcele şi Borsec, recomandate pentru tratarea mai multor afecţiuni medicale.

Spre exemplu, apa minerală de la izvorul Elisabeta din Vâlcele era recomandată „în caz de anemie şi dispepsii, slăbiciune generală, cloroză, la diferite congestiuni ale ficatului, cu colici şi piatră, reumatizm, obezitate, precum şi la boale femeieşti”, în timp ce pe eticheta apei minerale „Pan” din Munţii Cason, promovată ca fiind „cea mai igienică şi fără bacterie” se menţionează că „nu produce unflări şi congestiuni”, fiind „excelentă pentru convalescenţi”.

Reprezentanţii muzeului afirmă că în România se află o treime din resursele de ape minerale şi termale ale Europei, iar foarte multe izvoare se găsesc în sud-estul Transilvaniei.

„Izvoare ca cele de la Borsec devin faimoase în Europa Centrală încă din secolul al XVIII-lea. Pe la 1770, cărăuşii din Gheorghieni transportau borvizul de Borsec tocmai la Viena. Îmbutelierea în sticle începe la Borsec în secolul al XIX-lea, odată cu deschiderea unei fabrici de sticlă. Pentru harghiteni şi covăsneni este un lucru obişnuit să se aprovizioneze cu apă minerală de la izvoare sau să facă baie în apa minerală din ştranduri şi băi locale”, menţionează reprezentanţii instituţiei.

Aceştia precizează, totodată, că geneza apelor minerale este legată de prezenţa unor falii de adâncime, de existenţa reliefului muntos de natura vulcanică, precum şi de arealul unor importante zăcăminte de petrol, cărbuni, gaz metan şi sare.

Pe site-ul muzeului pot fi văzute şi alte „obiecte cu poveste” aflate în patrimoniul instituţiei, cum ar fi artefacte descoperite în timpul săpăturilor arheologice efectuate în aşezarea preistorică Păuleni-Ciuc Dâmbul Cetăţii din judeţul Harghita şi la Cetatea dacică din Valea Zânelor-Covasna, precum şi o valoroasă colecţie etnografică.

Cei interesaţi pot urmări online mai multe filme documentare şi pot vizita virtual Casa memorială a scriitorului Romulus Cioflec din Araci şi prima Şcoală românească din Sfântu Gheorghe atestată documentar din anul 1799.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.