CULTURA 15 martie 2021

Atelier al Parohiei Întorsura, în parteneriat cu o parohie din Italia, de picturi cu motive tradiționale românești

de Iulia Drăghici - Taraș | 2073 vizualizări

Creațiile elevilor au fost vândute, iar banii donați unei mame singure cu patru copii 

Parohia Ortodoxă Întorsura Buzăului a organizat mini-proiectul „Lumea din lada de zestre”, la care au luat parte 12 elevi de la Școala Gimnaziala „Mihail Sadoveanu”, dar și copii din Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din Chinciano Terme, Italia. Inițiativa este parte din Concursul Național Catehetic „Biserica - familia românilor de pretutindeni”. 

Cei 12 elevi participanți au fost coordonați de pr. Ciprian Popica, sub sfătuirea directă a pictorului Marian Popica și a profesoarei de religie Maria Popica. În cadrul atelierelor, aceștia au pictat cruci, linguri și două scăunele de lemn, cu motive tradiționale românești. Toate au fost sfințite în cadrul Sfintei Liturghii, după care, copiii le-au valorificat, fiind cumpărate de credincioși. Banii obținuți au fost donați unei mame care își crește singură cei patru copii.

«Lumea din lada de zestre» este un mini-proiect caritabil prin care ne propunem să oferim un exemplu de implicare socială a tinerilor noștri și să îi familiarizăm cu conceptul de voluntariat, să le cultivăm atenția de a ajuta persoanele vulnerabile din Parohia noastră”, ne-a spus profesoara de religie, Maria Popica. 

Copiii participanți la mini-proiect au fost recompensați în cadru festiv, duminică, după Sfânta Liturghie. În plus, activitatea le-a dat posibilitatea de a-și spori creativitatea, de a socializa cu ceilalți colegi din Italia și de a învăța să aprecieze valorile autentice ale familiei, ne-au mai spus coordonatorii. 

Printre participanți s-au numărat copii din comunitate care au mai luat parte la proiecte similare, printre care și „Pictăm și ne recreăm la tabăra de vară” de anul trecut și care au dovedit că au talent la pictură. 

Proiectul, care a început în 4 februarie, va continua și în perioada următoare. 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.