CULTURA 16 noiembrie 2018

100 de lampioane pentru 100 de ani, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1424 vizualizări

Programul face parte din sărbătoarea Centenarului de la TAM 

Pe măsură ce se apropie Ziua Națională a României, evenimentele dedicate Anului Centenarului abundă. O veste bună pentru că, astfel, chiar și cei mai mofturoși pot găsi motive să marcheze, într-un fel sau altul, această sărbătoare atât de importantă. În acest sens și Teatrul Andrei Mureșanu (TAM) din Sfântu Gheorghe și-a prezentat joi programul din perioada 30 noiembrie – 4 decembrie a.c., dedicat Centenarului Marii Uniri. Aflăm, așadar, că aici vor avea loc lansări de carte, premiere mult-așteptate, întâlniri cu tineri regizori sau chiar lansarea a 100 de lampioane pe cerul municipiului Sfântu Gheorghe, de 1 Decembrie.

„Toate programele TAM fac parte din evenimentul umbrelă al Prefecturii care a coordonat și centralizat programul comun al instituțiilor invitate să colaboreze și să își anunțe evenimentele și individual. Ceea ce vedeți la noi este doar o mică parte din multitudinea de surprize care vi se pregătesc la nivelul orașului și al județului. Personal, consider că în anul Centenar avem proiecte deosebite față de ceilalți ani, atât ca număr, cât și ca diversitate și calitate. M-aș bucura mult dacă toți locuitorii orașului s-ar alătura bucuriei noastre! Știu că este un subiect sensibil și înteleg, dar sper, totuși, ca prin complexitatea programelor pe care le-am gândit, sa avem parte de o Zi Națională fericită, fără incidente și mai sper ca fiecare locuitor al orașului să găsească măcar un proiect care să îi facă o reală plăcere”, a declarat, pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, managerul TAM, Anna Maria Popa.

Programul evenimentelor

Activitățile debutează vineri, 30 noiembrie, de la ora 19:00, cu o Seară Românească,  respectiv o cină festivă, însoțită de un program folcloric și recital de poezie în interpretarea actriței Camelia Paraschiv, eveniment care va avea loc la Best Western Park.

Pe 1 Decembrie, de la ora 15:00, teatrul va găzdui vernisajul expoziției ARC PESTE TIMP 1918 - 2018, eveniment realizat în parteneriat cu Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și fotograful Radu Matei.

În aceeași zi, de la ora 16:00 vor avea loc două lansări de carte susținute de prof. Florentina Teacă, iar în continuare, de la ora 17:00, prof. dr. Luminița Cornea va modera alte două prezentări de carte.

Tot de Ziua Națională a României, de la ora 19:00, va avea loc premiera comediei „Nu chiar 1918” scrisă de Székely Csaba, în regia lui Cristian Ban.

De la ora 21:00, după spectacol, va avea loc în Piața Libertății din Sfântu Gheorghe lansarea a 100 de lampioane pentru 100 de ani, proiect realizat în parteneriat cu Asociația Cultural Creștină „Justinian Teculescu”.

A doua zi, în 2 decembrie, programul coordonat de TAM continuă de la ora 11:00 cu întâlnirea anuală a tinerilor regizori, eveniment ce se va desfășura la Liceul de Arte Plugor Sándor. De la ora 19:00, organizatorii evenimentelor dau șansa unei noi vizionări a comediei „Nu chiar 1918”.

În 3 decembrie, de la ora 19:00, TAM aduce Seara Șlagărelor Românești, un eveniment organizat în parteneriat cu Kids Music Production și Musicado.

În ultima seară de evenimente, din 4 decembrie, TAM găzduiește spectacolul „Ziditori ai Marii Uniri”, în regia lui Marian Ciripan. Proiectul este realizat de UBB Cluj Napoca, în parteneriat cu Asociația GRIT Covasna și Compania de Teatru „Civic Art CvM” București.

 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.