UCRAINA/UKRAJNA 28 februarie 2022

Este nevoie mai mare de donații în bani, nu de produse, pentru ucrainenii ajunși în țară

de David Leonard Bularca | 1776 vizualizări

Vedem cu toții, zilele acestea, imagini cu cetățenii ucraineni, bătrâni, femei și copii, care ajung în țara noastră, fugind de război. Societatea civilă s-a organizat și a mers în sprijinul celor care, de cinci zile, fug de atacul Rusiei. Totuși, este important ca în aceste momente să existe organizare, iar pentru a afla concret de ce mai este nevoie pentru a ajuta refugiații, Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro a luat legătura cu reprezentanții organizației Crucea Roșie Covasna. Așa am aflat că acum, dacă dorim să ajutăm, cel mai bine ar fi să donăm bani, pentru că produse, de la mâncare până la pături, haine și altele, sunt. Atât la granițe, cât și în depozite.

L-am sunat pe Papp Adlolf, directorul de la Crucea Roșie Covasna, pentru a afla cum putem susține direct eforturile organizațiilor care se ocupă de ajutorarea refugiaților. Acesta ne-a spus că, cel puțin momentan, lucrurile sunt sub control. Există alimente, haine, pături (atât la graniță, cât și în depozite), dar și spații de cazare.

Tocmai de aceea, Crucea Roșie Covasna are pe site-ul propriu un cont în care cei care doresc să doneze sume de bani o pot face. Metoda aceasta este mai simplă pentru că, existând bani, se pot cumpăra punctual lucruri diverse atunci când este nevoie de ele, a explicat directorul Crucii Roșii Covasna. 

Donații se pot face în RON, în contul: RO14 RNCB 0124 0380 2054 0001, deschis la BCR.

Facem precizarea că este o campanie derulată la nivel național de Crucea Roșie.

Este important de văzut și câți dintre ucrainenii care intră în România rămân aici, căci, ne-a spus reprezentantul Crucii Roșii Covasna, ei vor fi cei care vor avea nevoie de ajutor pe termen mediu sau lung.

Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro rămâne în contact cu echipa de la Crucea Roșie Covasna, iar dacă lucrurile se vor schimba, și va fi nevoie de anumite produse specifice, vom face cunoscut acest lucru.

Mai mult decât atât, echipa OCV, prin campania „Covăsnenii ajută ucrainenii” stă la dispoziția covăsnenilor pentru a-i ajuta să afle răspunsuri de la autorități sau orice alte informații vor dori să știe cu privire la felul în care pot contribui la întrajutorarea celor care au scăpat de moarte venind în România. Comunicarea cu echipa OCV se va putea face prin mesaje private pe Facebook sau prin E-mail, pe adresa observatorulcv@gmail.com.

Sursa foto: crucearosie-cv.org

Distribuie articolul:  
|

UCRAINA/UKRAJNA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.