Vom avea programul Rabla şi în 2014? Ce spune Fondul de Mediu
În momentul de faţă, soarta programului Rabla aferent acestui an este incertă. Oficialii Administraţiei Fondului pentru Mediu nu au luat o decizie cu privire la programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional.
Programul Rabla 2014 stă momentan sub semnul întrebării, în contextul în care oficialii Administraţiei Fondului pentru Mediu, instituţia care se ocupă de gestionarea acestui program, nu au decis încă ce se va întâmpla cu Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional. "Pentru anul acesta încă nu s-a decis nimic", au transmis reprezentanţii instituţiei.
Anul trecut, "Rabla" a demarat pe 15 mai, când Administrația Fondului pentru Mediu a deschis sesiunea de depunere şi validare a dosarelor colectorilor şi dealerilor auto din Program. Mult prea târziu, s-au plâns reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care au atras în mai multe rânduri atenţia asupra faptului că demararea târzie a programului constituie o problemă pentru industria auto din România.
De asemenea, în luna decembrie a anului trecut, oficialii APIA au declarat că utilitatea programului Rabla este din ce în ce mai limitată şi au propus sistarea acestuia în 2015, menţionând însă că ulterior ar fi necesare alte măsuri de susţinere a vânzărilor de maşini noi şi a tehnologiilor performante.
În 2013, Administraţia Fondului pentru Mediu a alocat 20.000 de tichete pentru Programul "Rabla", dintre care 17.000 pentru persoane fizice/juridice şi 3.000 de tichete pentru instituţiile publice. În luna noiembrie s-au distribuit ultimele 3.000 de tichete pentru persoane fizice, către colectorii validaţi în program.
Anul trecut s-a putut utiliza un singur tichet valoric pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, iar valoarea acestuia a fost de 6.500 de lei.